parintifoto: Suzanne Tucker, Shutterstock

Parerea lui Radu: Copiii duc mai departe karma parintilor

Pana la urma viata se imparte in doua. E ceva ce imparte. E un loc din care treci dincolo. Nu stiu daca ne dam seama cand si ce se intampla. Unii trecem busc, altii circumspecti, incet, cu timpul, cand ne uitam circircumspecti in jur, suntem deja pe malul celalalt. E un moment in viata in care am devenit parintii nostri.

Sunt doua maluri si pe mijloc curge apa aceasta care imaprte viata in doua. Unii nu o traverseaza niciodata. Raman intr-un fel de frica de schimbare, raman pe malul asta al imaturitatii. Al tineretii vesnice, dar fara rost de la un moment dat al ei. Altii o traverseaza sarind brusc, fara sa-si ia timpul acela in care sa te impaci cu temperatura. Pur si simplu, cineva sau ceva iti da un branci si sari. Ce se pierde, ce se castiga? Ce s-a schimbat? Ce nu mai e la fel? De cand incepe? Ce nu se schimba? E un moment cand obosim sa ne mai bucuram pentru noi.

E un moment in care privim interesati spre malul celalalt. E ceva in noi din chipul si asemanarea Divinitatii, e ceva care ne face sa nu ne mai putem bucura singuri. Asta e momentul in care trecem in partea cealalta. Cand din constructie devenim constructori. E un punct de la care incolo apare acest gol. Un punct de la care se pierde un fel de nevinovatie. De la care incepe sa conteze ce facem. Se naste un soi de responsabilitate. De gravitate a ceea ce facem. Pare ca de acolo incep consecintele. De aici incolo inapoi nu ne mai putem intoarce, dar viata capata adancime, capata rost. Sens probabil a avut mereu. Ca iti era clar ca spre asta te indrepti, dar de la un anumit moment incolo, de la un punct inainte, in afara de sens incepi sa ai si rost. Iti raman mici locuri pe care le mai accesezi nostalgic din cand in cand. Pete in minte din ceea ce ai fost. Mici aruncaturi de priviri spre malul celalalt. E si asta un reflex, indiferent de ce parte a apei te afli, sa te uiti in partea cealalta dorindu-ti ceea ce nu ai.

E ceva la care ne gandim in timp ce ne intalnim prieteni si colegi cu care eram obisnuiti pe malul celalalt. Si ne uitam circumspectii unii la altii si ne punem aceasta intrebare cu un fel de teama: “cand am trecut pe partea asta? Cand am devenit parintii nostri?”.

Foto prima pagina: Tarr Pichet, Shutterstock

Parerea lui Radu: Lumea copiilor nostri e lumea pe care noi o lasam in urma noastra
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: