parinti si copiifoto: NadyaEugene, Shutterstock

Parerea lui Radu: Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la fetita mea

Se poate intampla oricui. E la-ndemana destinului. E o dinamica a vietii care te poate aduce in situatia aceasta. E dintre prerogativele pe care Dumnezeu si le-a pastrat indiferent de vremuri. Oamenii L-au scos cu timpul de oriunde au putut. De aici, de situatia asta, Dumnezeu n-a putut inca fi scos. Omul hotaraste sa aiba un copil. Dumnezeu decide ce fel de copil. El decide ingredientele.

Jocul asta al geneticii are multe ironii in componenta. Copilul e facut din felul a fi a doua familii care s-au unit, ca sa se faca una. Copilul poarta in felul sau de a fi genele celor din care a fost facut. Luptele celor din care a fost facut. Fericirile si nefericirile celor din care a fost facut. Putintele si neputintele lor. E un soi de mirare cand te uiti la copiii celor din jur. Vezi si defectele si calitatile celor din care e facut. Copiii duc mai departe victoriile si luptele parintilor. E o chestiune usor verificabila, se spune despre copii ca in primele saptamani seamana cu tatii. E o decizie a naturii aceea de a-i face recunoscuti. O regasiti la toti copii din jur. Intra in viata avand trasaturile tatalui. Apoi lucrurile se nuanteaza. Se echilibreaza, copiii petrecand primii ani de viata in blandetea mamei. E ceva din logica naturii care face ca lucrurile sa fie asa, e o ordine. Si e pe undeva si o lege a compensatiei.

Copiii iau din luptele pe care parintii nu si le-au castigat. Cu ceea ce n-ai reusit sa rezolvi la tine, vei avea de luptat la copilul tau. E un fel al naturii de a reeduca greselile in lume. Dar e, din pacate, si felul gresililor de a capata un fel de continuitate. Mult din felul tau de a fi copilul dobandeste mimetic. E o ironie a sortii, aceea de a ne face sa fim ceea ce ne-am dori copiii nostri sa fie. Ajungi intr-o rigoare comportamentala. Nu mai poti sa fii ce copilul tau nu-ti doresti sa fie. Copiii vad si repeta. Copiii in primii 10 ani sunt ce vad. Bine, si ce mananca.

Si acum ajungem la partea cu adevarat ironica a vietii. E asa, un cinism prin care trebuie sa trec ca tata. Stiti ca fetele isi cauta partenerii avand modelul patern. Te uiti la cei de care se inconjoara fiica ta si bagi de seama ca asa te-ai facut tu inteles in fata ei. Asta e concluzia pe care ea a tras-o dupa, sa zicem, primii 15 ani cu tine ca tata.

Ei sunt ceea ce ea a inteles din tine. E cinic, nu? Este, dar stiti de ce? E cinic mai ales ca noi barbatii ne vedem altfel din interior. Suntem mai putin drastici in defectele noastre. Din interior judecata se poarta cu blandete. Acum ne privim din exterior. Baietii pe care fiica ta ii ingaduie in jurul ei sunt felul cinic de a fi obligat sa te judeci din exterior. Si stiti ce e cel mai devastator? Exact. Ca tu ai o idee, intuiesti si ce e pe interior. Cand fiica ta iti vine, dupa 20 de ani de viata cu tine ca tata, iti vine cu un baiat in care isi pune dragostea si increderea, tu, ca tata stii ce e in mintea lui. Intuiesti, poate gresit, dar se intampla rar. De regula traim pe aceleasi coordonate. Si tu privesti, intelegi si mare lucru nu mai de facut. E felul vietii de a-ti zambi inapoi.

Foto prima pagina: altanaka, Shutterstock

Parerea lui Radu: Trebuie sa crezi in continuare in Mos Craciun
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: