Într-un interviu pe care l-am făcut cu ei, soția lui Mircea Diaconu, actrița Diana Lupescu, mi-a răspuns așa la întrebarea “ce ați învățat de la Mircea Diaconu în toți acești ani cât ați fost căsătoriți?”: “cred că am învățat să trăiesc în prezent”.

În istoria tuturor interviurilor pe care le-am făcut mi-au rămas câteva răspunsuri importante în minte. Acesta e unul dintre ele. Trebuie mereu să învățăm să fim contemporani cu noi. Să fim în timpul momentului în care suntem. Asta înseamnă “trăiește clipa”.

Parerea lui Radu: Sunt tari in care ninge si tari atacate de ninsoare

Dacă e ceva greu în timpul ăsta în care ne-am născut asta este, să trăiești momentul. Momentul e “ciuntit” de atâtea tendințe de a te scoate din el, încât nu știu dacă din viață ne trăim conștienți măcar un sfert. Asta ținând cont că vrând, nevrând, aproape o jumătate trebuie s-o dormim.

Traieste clipa

sursa foto: shutterstock/by yury zap

Vi s-a întâmplat să citiți și în timpul ăsta gândul să vă fugă în altă direcție, timp în care deja ați parcurs pagina fără să vă fi stat mintea acolo? Și atunci trebuie să te întorci și să reiei totul ca să poți să acumulezi ce citești? Se întâmplă în viață, cu diferența importantă că acolo nu putem citi din nou.

Sunt momente la care nu ne mai putem întoarce. Îmi vine să citez din actrița Mae West, una dintre acelea cu care a început Hollywoodul: “You only live once, but if you do it right, once is enough”. Trăim o singură dată, dar asta ar fi trebuit să ne fie suficient.

Vă recomand un film, cu Adam Sandler. Se numește neconvingător, dar e foarte bun:“Click". E despre ce se întâmplă dacă ai o telecomandă cu care să sări peste ce nu îți convine în viață direct la momentele pe care te bucuri să le trăiești. E despre apucătura noastră de a trăi doar ce ne convine. De a fi prezenți în viețile nastre doar în anumite momente. În rest, e un fel de pilot automat la care apelăm, e un fel de inerție care ne duce peste evenimente, fără ca noi să fim prezenți cu totul. După care ne trezim într-un fel de mirare, că trece viața prea repede. Ne trezim în câteva repere, consternați ușor de viteză cu care am trecut prin viață.

Ne trezim în curtea școlii, în prima zi de școală a copilului, încercând să reabilităm momentul făcând apel la memorie: “parcă ieri o aduceam în brațe în casă și ne făceam planuri despre această zi atât de îndepărtată, încât am fi zis că nu o să mai vină”. Și aici ajuns, trezit un pic de emoția momentului, ai cel puțin două “șanse” să-l ratezi. Unul ar fi să te apuci să-l filmezi. Să scoți telefonul și să-l privești prin ecran. E ce se întâmplă la concerte, când ești acolo și filmezi, pare așa, că ai vrea să vezi ce se întâmplă, dar mai încolo, pe liniște. Un alt fel de a-l rata e de a sta cu grijă. Stăm cu grijă mereu, să nu se întâmple ceva. Lucruri mici, nu chestii majore. Să nu uite să-i dea florile. Să nu uite că are apă în ghiozdan. Să nu uit să-i pun sandvișul. La cât trebuia să ajung la ședința de la job? Parcă trimisesem proiectul. Să nu uit să-l sun înapoi. Dar ședința cu părinții de început de an, când a zis că e ședință? Miercuri sau joi, parcă. Acasă am închis aragazul? Să sun să se verifice. Starea aceasta de om pierdut în mărunțișuri o experimentăm cu toții.

Traieste clipa

sursa foto: shutterstock/by zolotarevs

Miles Kane are o piesă care se numește: “Don’t let your worries dictate who we are”, să nu devenim grijile pe care le avem. Să nu aibă o pondere majoră în momentul în care suntem. Să nu ne instalăm în ele. Să fim liberi. Să trăim liberi de ele. Să nu le lăsăm să ne câștige. Să nu ne treacă viața cu noi în altă parte. Să fim cu noi în fiecare moment. Să ne trăim fiecare clipă.

sursa foto front page: shutterstock/by subbotina anna

Parerea lui Radu: Trebuie sa crezi in continuare in Mos Craciun

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: