Setari Cookie-uri

4 motive pentru care să te bucuri de luna septembrie

Un prieten drag din America m-a învățat să elimin conjuncția ”dar” din vocabular. Ai remarcat de câte ori o folosești într-o zi atunci când te gândești la un eveniment, fie el pozitiv, din viața ta? Cel mai recent ar putea fi ”ce bine că e soare, dar e prea cald.”

Pentru luna septembrie, îți propun o provocare: să folosești ”dar” cât mai puțin și să te bucuri din plin de această lună minunată. Pentru mine, septembrie are o strălucire și o blândețe aparte, o liniște care mă duce cu gândul la acasă, la seri petrecute alături de cei dragi și de prieteni, în care ne povestim ce am făcut peste vară. Iată patru motive pentru care să te bucuri 100% de luna septembrie.

Luna septembrie

1. Ziua este încă lungă. Chiar dacă se întunecă mai devreme decât în iulie, ziua este încă suficient de lungă încât să te poți bucura de lumină și de o plimbare în aer liber după terminarea programului de birou. Profită de după-amiezele plăcute pentru a petrece timp în aer liber, într-un parc, și de ce nu, a privi apusul.

Citește și:

2. Iarba și copacii sunt încă verzi. Una dintre cele mai simple și la îndemână modalități de a te încărca cu energie este să te plimbi desculță prin iarbă. Fă asta cât de des poți, imaginându-ți cum lași toate grijle și gândurile negative să se scurgă prin tălpi în sol. Simte cum îți cresc rădăcini care te conectează la Mama Pământ și cum energia ei hrănitoare și vindecătoare îți pătrunde întreg corpul, umplându-l cu vitalitat și sănătate.

3. Ai plaja doar pentru tine. Pădurea de șezlonguri de plastic dispare și, în sfârșit, poți vedea nisipul și asculta muzica valurilor. Chiar dacă zilele de concediu s-au terminta, poți rupe oricând o sâmbătă sau o duminică pentru a te bucura în tihnă de frumusețea peisajului de la malul mării. Unde mai pui că deși produce în continuare un bronz superb, focul soarelui s-a mai domolit.

Citește și:

4. Fructele de sezon te încântă cu cele mai gustoase arome. Gândește-te la struguri, mere, pere dar și la zmeură, mure, afine și cătină. Ba chia pepene roșu, prune, nectarine, caise și piersici.

sursa foto front page: shutterstock/look studio

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.