Inima Dianei

Inima Dianei

Am să vă spun o poveste despre o fată liniștită, luptătoare și învingătoare.  

O cheamă Diana Preda și am cunoscut-o de curând. Urma să plecăm împreună în Turcia, să găsim soluții pentru salvarea inimii ei. La propriu.

Ea – politicoasă, respectuoasă, reținută, dispusă să facă așa cum știam eu mai bine.

Eu – încrezătoare, emoționată de rolul cu care mă împuternicea, gata să încalec pe cal, să plecăm în lumea largă, să salvăm fata, convinsă că „doctorii turci, cu tot cu spitalele lor, învie și mortii”.

I-am spus și live, pe scurt, povestea lui tata. O mai auzise la telefon de vreo două ori. Am vrut să mă asigur că este foarte convinsă că, în ciuda carantinei care ne aștepta la întoarcere, este dispusă să zigzăguim printre spitalele și doctorii din Istanbul. Da, era hotărâtă.

Diana a ajuns la mine printr-o artistă cu care am colaborat episodic, deși ne știm de vreo 20 de ani. O sufletista care mi-a adus odată cadou la birou un borcan de zacuscă de la mama ei. M-a sunat într-o seară și mi-a zis că o iubește foarte mult pe mama acestei fete și că mă roagă mult să o ajut.

M-am luat în serios. Am preluat-o pe Diana, care s-a născut cu o malformație la inimă și a fost operată deja de două ori, o dată la 3 și a doua oară la 5 ani. A venit timpul ca valva pulmonară ce urmează să fie inserată în inima Dianei să-i garanteze o viață normală de-acum încolo. Are 33 de ani.

Am contactat 4 spitale din Turcia, unde mă cunosc cu doctori, manageri, traducătoare și chiar cu Murat, valetul care ne cheamă mereu taxiurile și care se bucură cu lacrimi când îi duc bomboane nemțești. Spitale de Top 5. Nu doar ca imagine, design și lux, ci ca tehnologie, pregătirea internațională a medicilor, dar mai ales ca rezultate.

În acești ultimi ani, de când tot alerg cu tata, am combinat cum am știut eu mai bine soluțiile medicale, astfel încât să ies cel mai bine la calitate și la bani. M-am împrietenit cu doctorii și cu managerii. Turcii sunt minunați cu străinii. Poate i-am și impresionat în hei-rup-ul meu de a-l salva pe tata, cu orice preț. Și apoi, pe toți prietenii mei și pe prietenii prietenilor lor. Poate le sunt dragă pentru că le fac promovare gratis în România. Cum să nu le fac, dacă salvează oameni pe bandă rulantă?!

Din „reprezentantul oficial al spitalelor din Turcia” am devenit, încet-încet, „prietena lor din Romania”. În turcă nu există cuvântul „coleg”, ci „prieten de job”. Ei știu deja că sunt cumva una „de-a lor”. Știu cu toții că nu îmi mai pot propune prețuri de lista, „ca la turiștii americani”. Le-am prins deja insight-urile.

În aeroport, Diana era serioasă și îngrijorata. Tatăl ei ne-a condus până la ultimul punct unde a avut voie, după check-in. Își masca neliniștea făcând conversație cu mine despre una-alta. Când ne-am despărțit l-am privit în ochi și i-am zis, conștientă că vorbele astea îi dau speranță: „Aveți încredere, o să fie bine, o să vedeți. Promit să ne întoarcem cu vești bune”. Nu știu câtă încredere i-am inspirat eu atunci, cu statura mea mignona, blugii boyfriend și rucsăcelul de școlăriță în spate. Dar promisiunea e promisiune și aveam de gând să mi-o țin.

Când ne-am urcat în avion aveam deja răspunsuri orientative de la două spitale din Istanbul. În România, 3 medici îi spuseseră că operația este grea, riscantă, invaziva și urgentă.

Diana s-a dovedit a fi cel mai lucid și mai realist pacient pe care l-am cunoscut până acum. Se ocupase chiar ea de booking la hotel și avion, își luase fix câte haine îi trebuiau, știa cât durează drumul până la spital și ce valoare are lira turcească. Îi cercetase cu atenție pe toți doctorii la care urma să mergem. M-am gândit atunci că fata asta e o comoară la casa omului și că mi-ar plăcea să am angajați sau colaboratori ca ea.

În Istanbul am fost la 5 doctori în total, cântărind împreună argumentele fiecăruia, dar și conexiunea pe care Diana o simțea cu fiecare. M-am dat deoparte și am lăsat-o pe ea să aleagă. Până la urmă, îți pui viața în mâinile unui doctor, căruia îi transferi toată puterea ta.

Toți profesorii la care am fost au analizat, cu pixul în mână, fiecare cuvințel și virguliță din dosarul ei medical. Avea cu ea și două carnețele, care semănau cu buletinele noastre vechi. Ne-am chinuit să descifrăm de pe filele îngălbenite ce scriseseră doctorii care au operat-o în urmă cu 30 de ani. Ea știa mai bine decât mine termenii și diagnosticul, eu eram mai pricepută în a descifra hieroglifele doctorilor. Făceam o echipă perfectă.

În parcarea unuia dintre spitale m-am întâlnit cu profesorul cardiolog care l-a salvat pe tata în prima zi când am ajuns în Turcia, băgându-l în operație pe loc. M-am dus să îl salut, deși traducătoarea a încercat să mă oprească, zicându-mi că e în afara programului. Pentru mine însă el era Eroul. Doctorul acela care mi-a răspuns la mesaj de la înmormântarea mamei lui, atunci când eram disperată că tata sângera întruna fiind la hotel, între cele două operații... S-a bucurat că mă vede, m-a întrebat de tata, de carantină, de restricțiile de zbor și cum e cu vaccinarea pe la noi.

A doua zi, la fel cum a făcut și cu dosarul lui tata, a analizat fiecare cuvânt din dosarul Dianei. Verdictul a fost același, comunicat și pe email: este de competența colegului specializat în acest gen de intervenții. Am răsuflat ușurată. Dacă el așa zice, înseamnă că așa este.

Profesorul doctor pe care l-a ales Diana cu inima plină este unul dintre cei mai renumiți cardiologi internaționali ai Turciei, reprezentându-și țara la numeroase congrese și simpozioane prin Germania, Belgia și Elveția. Îl cercetasem pe net în urma cu 2 ani, când credeam ca tata trebuie re-deschis pentru fixarea corectă a valvei mitrale la inima. Din fericire nu a mai fost nevoie, însă pe acest profesor apucasem să îl pun pe lista scurtă de doctori de promovat în România.

Acum eram la el în cabinet cu Diana, care pregătise o listă de întrebări, șovăind dacă să i le pună sau nu. Profesorul a chemat-o lângă el, arătându-i în monitor o imagine-randare cu o inimă. Apoi i-a explicat cu blândețe și în detaliu pe unde se instalează valva, pe unde stentul, cât durează operația, recuperarea, care sunt riscurile și care beneficiile. Cu seriozitate și precizie, dar și cu siguranță, blândețe și compasiune.

Am răsuflat ușurate, și eu și Diana, pe care m-am trezit că o țineam de mână. Am îmbrățișat-o. Simțeam că zburăm de bucurie, de zici ca se vindecase deja.

Ne-am oprit la cofetăria din spital și am savurat niște prăjituri gustoase și arătoase ca niște bijuterii. Am făcut poze, boomeranguri, selfie-uri. Lângă noi, doctorii beau cafea și ceai cu pacienții, explicându-le amănunțit despre afecțiuni, boli, simptome... Ziceai că suntem într-un mall, nu într-o cafenea de spital, într-o Turcie aflată în ajunul unui lockdown care a lăsat Istanbulul fără culoare și fără oameni pe străzi.

Diana vrut mergem un pic pe jos. Era o zi cu soare arzător. Am dus-o la vaporașe, pe faleza Ortakoy, acolo unde tata scotea mereu din buzunar o mână de firmituri extrase pe furiș din chifla de la micul dejun, hrănind porumbeii. Am făcut iar poze, cu moscheea și podul Bosfor în spate. Toate terasele erau închise. Acolo veneam de obicei ca să beau „acik ceai” și cafea turcească, în zilele cele mai grele din viața mea, când mă rugam în gând ca tata să își revină după prima, a doua și a treia operație și după prima, a doua, a treia serie de chimioterapie...

Am tras aer piept și am avut o revelație: totul trece. La fel și momentele astea grele și încărcate de emoție și frică vor trece.

La hotel, în timp ce eu eram într-un curs online de dezvoltare personală, cu căștile în urechi, o văd pe Diana că-i curg două lacrimi. „Ce-ai pățit?!”. „Ei, nimic”, a bolborosit ea trăgându-și mucii. „Tocmai am primit o donație de 10.000 de euro”. „Wow! Vezi, vezi? Ce îți zic eu mereu să ai încredere că o să treci cu bine peste tot?! Sunt bună și de mascotă, îți aduc noroc”, m-am umflat eu în pene de zici că eu îi donasem banii aia. Ne-a pufnit iar râsul. Fata asta e chiar mișto. Bine că putem face împreună haz de necaz.

În total, cred că Diana a cheltuit pe la controale, analize de dosar și consultații la toți cei 5 profesori, aproximativ 300 euro. Hotelul a costat 40 euro pe noapte (4*), iar de la aeroport ne-a dus și ne-a adus mașina spitalului. Operația, serviciile, materialele, i le-am negociat, calculat și discountat cu mai bine de 3.000 de euro.

Pentru că este nevoie de două intervenții, de valvă și de stent, de internare în două etape, cu câte o noapte la ATI, apoi de alte 4-5 zile în salon, la care se adaugă și drumul, cazarea și alte investigații post-operatorii, costurile totale se ridica la 35-36.000 euro. Deja au ajutat-o prietenii, familia, colegii, dar mai are de strâns încă vreo 15.000 euro.

Eu am încredere că o să-i adune repede, pentru că fata asta are ceva al ei, o stea norocoasă deasupra capului. Mi-e tare drag de ea. Are simțul umorului și o tonă de bun simț, iar după ce trece cu bine de acest hop, vrea să se implice în strângere de fonduri pentru pacienți ca ea.

M-a impresionat inima mare a Dianei, iar eu nu am nicio îndoială că este un fel de înger pe pământ, menit să facă bine altora, prin propriul exemplu.

Și pentru că am asaltat-o cu piesa lui Jason Mraz pe toată durata excursiei noastre la Istanbul, împărtășesc cu voi coloana sonoră a poveștii noastre:

„Look for the good in everything

Look for the people who will set your soul free

It always seems impossible until it’s done

Look for the good in everyone”.

Banii se duc direct in contul Dianei Preda

Lei: RO06INGB0000999911414308

Euro: RO21INGB0000999911414329

Vizionare placuta


Kudika
25 Mai 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri