Belka, un câine devotat din Rusia, continuă să aștepte pe malul râului Ufa, acolo unde stăpânul său s-a înecat încercând să traverseze gheața.
Pe malurile râului Ufa din Rusia, o scenă tulburătoare continuă să emoționeze o lume întreagă: Belka, un câine loial, refuză să părăsească locul unde stăpânul său s-a înecat în urmă cu câteva zile.
Un prieten loial - cățelușa Belka
Deși trupul bărbatului a fost recuperat după patru zile de căutări dificile, Belka rămâne neclintită, așteptând ca acesta să se întoarcă, cu speranță neînfrântă.
Stăpânul lui Belka, un bărbat de 59 de ani, a încercat să traverseze râul înghețat pe bicicletă pentru a scurta drumul, dar gheața subțire s-a rupt, iar curentul puternic l-a tras sub apă. Un alt bărbat a încercat să îl salveze, însă și el a fost prins de curenți și a suferit degerături severe, fiind în cele din urmă salvat de echipele de intervenție.
Belka nu vrea să plece de la locul tragicului accident
Imaginile cu Belka, așteptând pe malul râului în ciuda frigului năprasnic, au fost comparate cu povestea celebrului Hachikō, câinele japonez devenit simbol al devotamentului. Deși familia bărbatului decedat a încercat să o ducă acasă de mai multe ori, Belka s-a întors mereu în același loc, dovedind o loialitate care depășește limitele înțelese de oameni.
Kirill Pervov, șeful echipei de salvare din Bașkortostan, a explicat că operațiunea de recuperare a fost îngreunată de condițiile extreme:
„Curentul puternic și gheața instabilă au făcut căutările dificile. Îndemnăm localnicii să evite astfel de traversări periculoase pe gheață subțire.”
Citește și:
- Grădina Maicii Domnului: Cele 7 minuni naturale ale României pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață
- CELEBRA POVESTE DISNEY’S ALADDIN, ÎN CONCERT LIVE TO FILM, PE 10 OCTOMBRIE, LA SALA PALATULUI
- O poveste muzicală De Neuitat: Elena Gheorghe și Florin Ristei lansează o baladă emoționantă despre iubire și pierdere
Acum, însă, familia îndurerată caută să își găsească un nou stăpân cățelușei, însă aceasta nu vrea sub nicio formă să părărască locul unde și-a pierdut cel mai bun prieten.
Sursă foto - nandhukumar / Pixabey