Adrian Stoica și cățelușa Hurricane, câștigătorii inimilor la "America's Got Talent" . Din România la Las Vegas, tânărul și prietenul său patruped au cucerit mii de oameni.
Adrian Stoica și cățelușa sa, Hurricane, au triumfat în finala celebrei emisiuni "America's Got Talent", cucerind publicul și jurații cu un număr de dresaj canin plin de emoție și umor. Cei doi au devenit regii divertismentului de televiziune peste Ocean, iar recompensa pentru această performanță uluitoare constă într-un premiu de 1 milion de dolari și un show propriu în Las Vegas.
În timpul finalei, Adrian Stoica și Hurricane au prezentat un spectacol în care au îmbinat emoția cu umorul, folosind melodia "Crazy Little Thing Called Love" a trupei Queen. Jurata Sofia Vergara a participat chiar și ea la acest moment special, iar reacțiile publicului și ale juraților nu au întârziat să apară.
"A fost uimitor. Nu am mai văzut niciodată așa ceva." , a spus Howie Mandel.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cei mai bogați români în 2024: Frații Pavăl domină topul, Ion Țiriac pierde prima poziție
- „La Traviata”, o călătorie emoționantă în inima operei, o seară desăvârșită de eleganță și pasiune
- La mulți ani în ceruri, Laura Stoica! Legendara artistă ar fi împlinit astăzi 58 de ani
"Hurricane este adorabilă, cel mai inteligent câine pe care l-am văzut vreodată.", a declarat Heidi Klum.
După momentul de glorie de la "America's Got Talent," Adrian Stoica a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, mulțumind tuturor celor care i-au fost alături și a vorbit despre visul său de a realiza un musical cu căței. Artistul a menționat și pierderea câinelei sale, Rory, înainte de finala competiției, subliniind importanța de a urma visele și de a profita de fiecare zi.
„Călătoria noastră de la America’s Got Talent este incredibilă. Nu căutăm perfecţiunea. Ci ne place ceea ce facem împreună. Atunci când am aflat că suntem în finală am ajuns acasă şi am aflat că Rory, câinele meu cel mai mare, a murit. A murit la zece zile după semifinală. Ea fusese mentorul lui Hurricane. Erau ca surorile. Hurricane m-a ajutat să depăşesc momentele dificile. Îmi cunoaşte emoţiile. După ce a murit Rory am realizat că viaţa este scurtă şi că trebuie să îţi urmezi visele. Iar visul nostru este acela de a face un musical cu căţei. Iar America’s Got Talent este şansa noastră de a ne îndeplini acest vis”, a declarat românul despre participarea la talent show, potrivit Paginademedia.ro.
Citește și:
- Comedia erorilor de William Shakespeare, în regia Sânzianei Stoican, o nouă premieră a Teatrului Nottara
- Sorella di Clausura, regizat de Ivana Mladenović, în Competiția oficială a a Festivalului Internațional de Film de la Locarno
- Adrian Daminescu, apariție emoționantă la Festivalul Mamaia după ce a învins cancerul