Cernobîl: Ce nu ți s-a spus niciodată despre 26 aprilie 1986, noaptea în care Europa a înghețat de frică

Dar dincolo de cifre și teorii științifice, această catastrofă a fost o tragedie umană cu povești reale de sacrificiu, minciuni oficiale și un oraș întreg care a dispărut într-o tăcere radioactivă.

Cum a început dezastrul: un test banal transformat în coșmar

Totul a pornit de la un test de siguranță aparent banal. Inginerii sovietici au vrut să simuleze o pană de curent pentru a vedea dacă turbinele pot produce energie suficientă pentru a menține funcționarea pompelor de răcire până la pornirea generatoarelor diesel. Dar greșelile umane, designul defectuos al reactorului RBMK și graba birocratică au dus la o serie de decizii fatale.

Reactorul a devenit instabil, presiunea a crescut necontrolat, iar două explozii consecutive au aruncat în aer acoperișul clădirii și au eliberat în atmosferă o cantitate colosală de radiații.

Cronologia unei catastrofe radioactive

• 26 aprilie 1986, ora 1:23 – explozia reactorului 4.

• Ora 1:30 – primii pompieri ajung la fața locului fără echipamente de protecție.

• Ora 4:00 – pompierii încep să cedeze rând pe rând, cu arsuri interne provocate de radiații.

• 27 aprilie – Prîpeat, orașul-satelit al centralei, este evacuat abia după 36 de ore.

• Mai 1986 – începe construcția unui sarcofag de beton peste reactor.

• Decembrie 1986 – sarcofagul este finalizat, dar radiațiile încă scapă.

Pompierii care au urcat pe acoperișul iadului

Primii care au intervenit au fost pompierii locali din Prîpeat. Fără să știe ce îi așteaptă, au urcat pe acoperișul clădirii în flăcări. Li s-au topit bocancii pe scările metalice, iar echipamentele s-au încins în câteva secunde. Unii au murit în câteva ore. Alții, precum Vasili Ignatenko, au agonizat zile întregi în spitale din Moscova, cu trupul ars de radiații. Soția lui, Liudmila, l-a vegheat până la final, însărcinată fiind, ignorând riscurile. Copilul lor s-a născut mort.

Minerii din Donbas: misiune sinucigașă sub reactor

Pentru a preveni o a doua explozie care putea contamina tot continentul, 400 de mineri din Donbas au fost aduși să sape un tunel sub reactor pentru a instala un sistem de răcire. Lucrau goi de la brâu în jos, în temperaturi de peste 50°C, în condiții infernale. Știau că vor muri. Dar au săpat. Și-au fumat ultimele țigări în praf de grafit și și-au făcut cruce înainte de a intra. Mulți dintre ei au murit în deceniul următor de cancer.

Evacuarea fantomă a orașului Prîpeat

Oamenii din Prîpeat nu au fost anunțați imediat. Au continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Copiii s-au jucat afară în ploaia radioactivă, iar mamele i-au dus la plimbare cu căruciorul. Abia pe 27 aprilie, când armata a intrat cu autobuzele, li s-a spus să plece. Li s-a permis să ia doar documente și haine de schimb. Li s-a spus că vor reveni în trei zile. Nu s-au mai întors niciodată.

foto viacheslav_petrusha/ Shutterstock

Europa contaminată: norul radioactiv a traversat continente

Radiațiile nu au rămas în URSS. În zilele următoare, un nor radioactiv a fost detectat în Suedia, Franța, Germania, România, Italia și chiar în SUA. În unele regiuni din Belarus, nivelul radiațiilor a fost mai mare decât în zona imediată a reactorului. România, aflată în apropierea frontierei cu Ucraina, a fost puternic afectată, însă autoritățile au păstrat tăcerea.

Radiațiile de atunci: invizibile, dar letale

Imediat după explozie, nivelul de radiații a atins peste 300 de sieverți pe oră – o doză fatală în mai puțin de un minut. Pompierii au absorbit între 6 și 16 sieverți. La scurt timp, în zonă au murit animale, copaci, iar frunzele s-au înnegrit în câteva zile. Oamenii au suferit arsuri grave, căderea părului, sângerări și tulburări neurologice. Mulți au murit în decurs de câteva luni. Zeci de mii de copii s-au născut ulterior cu malformații.

Sarcofagul de beton: o soluție de urgență cu termen de expirare

În grabă, autoritățile sovietice au construit un sarcofag uriaș de beton pentru a închide reactorul distrus. Construcția s-a făcut într-un ritm infernal, iar mii de „lichidatori” – soldați, voluntari, muncitori – au fost trimiși pe acoperiș pentru a arunca resturile radioactive cu lopețile. Timpul maxim permis pe acoperiș: 90 de secunde. Sarcofagul a rezistat până în 2016, când a fost acoperit de o nouă structură, mai modernă, numită „Arcul de oțel”.

Ce s-a întâmplat cu oamenii de atunci

Unii dintre cei care au fost expuși direct au murit rapid. Alții au trăit cu urmări devastatoare. Peste 600.000 de oameni au fost implicați în operațiunile de curățare – majoritatea fără protecție adecvată. Estimările privind decesele variază de la 4.000 la peste 90.000. Cifrele exacte sunt încă disputate.

Cernobîl astăzi: între ruine, turiști și fantome

Zona de Excluziune de 30 de kilometri din jurul centralei a devenit un simbol al catastrofei, dar și un punct de atracție turistică. Prîpeat este un oraș-fantomă, cu roata mare din parc ruginită, școlile părăsite și păduri care au înghițit străzile. Zona va rămâne contaminată pentru următorii 20.000 de ani.

---