Kudika
30 August 2014

Daca iti plac mancarurile cu vinete, sigur o sa adori si reteta clasica de zacusca de vinete.

Se apropie toamna asa ca poti pregati de pe acum delicioasa zacusca de vinete ale carei substante nutritive au grija de sistemul tau circulator.

Ingrediente zacusca de vinete

• 3 kg vinete
• 2 kg ardei si gogosari
• 2 kg ceapa alba
• 3 l bulion de rosii
• 3 linguri sare
• 500 ml ulei de floarea soarelui

vinete

Foto: Vinete, Shutterstock.com

Mod de preparare zacusca de vinete

1. Dupa ce se coc vinetele, ardeii si gogosarii, se curata si se scurg de zeama. Inainte de a curata ardeii, ii poti da cu sare pentru a se decoji mai usor. Este necesar sa eviti folosirea apei atunci cand ii cureti, deoarece acestia isi vor pierde din gustul lor;
2. Se toaca ceapa in bucatele foarte mici, dupa care acestea se adauga in oala mare in care s-a incins uleiul si se lasa la calit;
3. Dupa 10 de minute se adauga bulionul de rosii care se lasa sa fiarba inca 15 minute;
4. Urmeaza ca ardeii, gogosarii si vinetele sa fie tocate marunt fie folosind masina de tocat carne, fie robotul de bucatarie;
5. Se pune tocatura de ardei, de gogosari si de vinete intr-o oala mai mica in care se lasa la calit pentru 15 minute;
6. Se adauga in oala cu ceapa si bulion amestecul de vinete, ardei si gogosari;
7. Se pune sarea, dupa care se lasa la fiert 2 ore, timp in care oala trebuie sa fie acoperita cu un capac si in care se amesteca periodic;
8. Se fierbe pana cand se observa ca uleiul a iesit la suprafata, iar consistenta sa este pastoasa;
9. Compozitia se toarna fierbinte in borcanele sterilizate, si dupa ce se pun capacele, borcanele se lasa in cuptorul preincalzit (100 de grade Celsius) in jur de 1 ora, urmand ca apoi acestea sa fie lasate in cuptor pana ce se racesc.

Iti recomandam si:

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: