Melcisori cu nuca, scortisoara si lapte condensat

Melcisori cu nuca, scortisoara si lapte condensat
Kudika
13 Decembrie 2014

Se apropie perioada Sarbatorilor de iarna! De aceea, iti propunem o reteta savuroasa si usor de pregatit, gata sa-l ademeneasca pe Mos Craciun si numai buna de pus pe masa in zilele festive! Nuca, scortisoara si laptele condensat Maresi sunt ingredientele obligatorii pentru acest desert delicios, cu aroma de Sarbatori de iarna.

Aceasta reteta de Melcisori cu nuca, scortisoara si lapte condensat Maresi ii apartine Gabrielei Simion de la Masterchef.


Foto interior si prima pagina: rulouri cu scortisoara, Shutterstock

Timp de pregatire: 45 de minute
Dificultatea retetei: usoara
Numar portii: 24

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 600 gr faina
  • 180 ml lapte condensat Maresi
  • 100 gr zahar
  • 50 gr unt
  • 2 oua
  • 7 gr drojdie uscata

Pentru umplutura:

  • 200 gr zahar brun
  • 100 gr unt
  • 2 linguri scortisoara
  • 20gr nuci pisate

Pentru glazura/ornament:

  • 50 gr caramel
  • 50 gr nuci pisate
  • 30 gr fulgi de migdale

Mod de preparare:

Amestecati faina cu drojdia, apoi adaugati ouale batute cu zaharul, untul topit si laptele condensat Maresi caldut. Framantati un aluat pe care il lasati la dospit cam 30 minute, pana isi dubleaza volumul. Intindeti o foaie de aluat nu foarte groasa.

Intr-un bol amestecati zaharul brun cu scortisoara si cu untul moale pana obtineti o pasta. Intindeti pasta obtinuta deasupra foii de aluat in strat uniform si presarati nuci pisate dupa gust. Rulati strans foaia de aluat, pana obtineti un rulou. Cu un cutit bine ascutit taiati ruloul in felii groase cam de doua degete.

Asezati melcisorii obtinuti in tava tapetata cu hartie de copt si lasati distanta intre ei pentru a creste. Puneti tava in cuptor si lasati melcisorii pana se vor rumeni usor.

Imediat ce scoateti rulourile din cuptor ornamentati-le din belsug cu caramel si cu nuca pisata sau fulgi de migdale. Se servesc calde.

Pofta buna! Sa ii savurati cu placere!

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri