Judecatorii brasoveni au stabilit ca atunci sa inceapa procesul „Carcotasului". Huidu sustine in continaure ca masina a derapat si ca el a facut tot posibilul sa evite accidentul.
Procurorii au dat publicitatii, ieri, rechizitoriul in cazul accidentului produs de Huidu in octombrie 2011. Iata ce a declarat realizatorul tv in fata anchetatorilor: „In data de 16.10.2011, in jurul orei 11.40, impreuna cu sotia sa, cu cei doi copii minori si cu bona acestora, au plecat din orasul Predeal spre municipiul Brasov. Invinuitul a precizat ca drumul nu era aglomerat, nu se circula in coloana pe niciunul din sensurile de mers, iar afara fulguia, carosabilul fiind acoperit cu mazga. Cand a ajuns in zona localitatii Timisul de Sus, la inceputul unei pante, inainte de o curba la dreapta, a simtit ca autoturismul pe care il conducea a inceput sa derapeze si sa patrunda pe contrasens si, desi a incercat, prin manevre aproape instinctuale, sa readuca autoturismul pe traiectoria initiala, nu a reusit, intrand in coliziune cu un autoturism de culoare rosie care circula pe sensul opus. Invinuitul a mai precizat ca, anterior accidentului, sotia sa s-a intors in spate catre copii, moment in care crede ca s-a uitat si el spre sotia sa, fara insa a pierde din campul vizual drumul.", se mentioneaza in rechizitoriul procurorilor.
Huidu putea preveni producerea accidentului. Click aici pentru a afla mai multe.
Spune-ti parerea!