O bratara realizata din perle si diamante, care a apartinut reginei Victoria Eugenie a Spaniei, a fost vanduta cu 3,2 milioane de franci elvetieni (3,4 milioane de dolari), la o licitatie organizata de casa Sotheby's, miercuri seara, la Geneva, informeaza AFP, potrivit Mediafax.
Pretul de vanzare a depasit de peste doua ori estimarile specialistilor.
Bratara a fost pusa in vanzare de un membru al familiei regale spaniole, a carui identitate nu a fost comunicata de reprezentantii casei Sotheby's.
Primul ei proprietar a fost Victoria Eugenie, nascuta pe 24 octombrie 1887, in castelul Balmoral din Scotia. Bunica ei a fost printesa Beatrice a Angliei, fiica cea mica a reginei Victoria si a printului Albert. Victoria Eugenie s-a casatorit in 1906 cu regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, cu care a avut sapte copii. Regina Victoria Eugenie a murit in 1969, la varsta de 81 de ani.
Foto prima pagina: Shutterstock.com
Spune-ti parerea!