George Clooney este atat de indragostit incat vrea sa se casatoreasca cat mai repede - poate o fura un alt barbat pe doamna avocat.
Actorul american George Clooney se va casatori cu logodnica sa, Amal Alamuddin, o avocata specializata in drepturile omului, intr-o ceremonie ce va avea loc pe 12 septembrie, in Italia, a declarat un prieten al cuplului, citat de dailymail.co.uk, informeaza Mediafax.
Potrivit unui bun prieten al lui Amal Alamuddin, aceasta pregateste deja invitatiile de nunta, care ii informeaza pe destinatarii lor ca trebuie, in septembrie, sa calatoreasca pana in Italia, cu avionul, si apoi in Liban.
"12 septembrie este data la care vor sa se casatoreasca", a declarat un prieten al viitoarei mirese. Amal Alamuddin, in varsta de 35 de ani, s-a nascut in Liban, dar a crescut in Marea Britanie.
Cei doi au aparut pentru prima data impreuna in public in octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People. De atunci, starul hollywoodian si iubita sa au fost vazuti impreuna la New York si in vacante petrecute in Tanzania si Seychelles.
George Clooney, in varsta de 53 de ani, a avut numeroase relatii de-a lungul anilor. Insa el nu a dat niciodata impresia ca si-ar fi dorit sa se mai implice intr-o relatie pe termen lung, dupa divortul de actrita Talia Balsam, cu care a fost casatorit intre 1989 si 1993.
foto interior si prima pagina: Guliver/ Splash News
Spune-ti parerea!