Va mai amintiti de aceasta varianta a piesei Lie Ciocarlie? A fost cantata de Anda Dimitriu si maestrul Gheorghe Zamfir pe scena Vocea Romaniei, in 2014.
Vocea suava si puternica, in acelasi timp, care a cucerit milioane de telespectatori in cadrul talent show-ului Vocea Romaniei, lanseaza astazi primul single din cariera.
Anda Dimitriu ne invita sa ii fim alaturi intr-o poveste de dragoste menita sa traiasca dincolo de limitele timpului. Refrenul isi are originea din piesa “Vino pentru totdeauna” a legendarei formatii Iris, inclusa pe albumul “Maxima” lansat in 2005.
Anda ne-a marturisit ca: “Pentru totdeauna este un nou drum pentru mine, ca sa continui metafora piesei si este un vot de incredere din partea celor de la Iris”.
Anda Dimitriu s-a remarcat la nivel national odata cu participarea la Vocea Romaniei , iar glasul sau l-a cucerit instant pe Marius Moga, care i-a devenit antrenor si care a condus-o pana in finala.
Remarcabil ramane momentul in care a urcat pe scena emisiunii alaturi de maestrul Gheorghe Zamfir, impreuna oferind o varianta emotionanta a piesei “Lie ciocarlie”.
Anda a dat dovada de o tarie imensa atunci cand a luptat din rasputeri pentru a-si depasi problemele de sanatate care riscau sa o tina departe de muzica. Artista nu a permis niciunui obstacol sa stea in calea succesului sau binemeritat, dovada fiind lansarea emotionanta de astazi a primului single dintr-o cariera ce va fi, cu siguranta, incununata de realizari.
foto prima pagina: captura Youtube
Spune-ti parerea!