Razboi si destine: Fara sange

Razboi si destine: Fara sange
Kudika
27 Iulie 2007

Intotdeauna - sau aproape intotdeuna - inainte de a citi o carte, am dobandit obiceiul de a a arunca o privire pe spatele copertii pentru a vedea cateva comentarii privitoare la autor si la roman. Cand am luat "Fara sange" in maina, alaturi de doua alte comentarii, am gasit si cateva cuvinte de la autor. Acesta spune, printre altele, ca impresia generala pe care cartea pare sa o lase asupra cititorului este aceea ca subiectul principal il constituie razboiul, cand in realitate aceasta vorbeste despre "o fetita care se salveaza ascunzandu-se intr-o pivnita si apoi isi petrece tot restul vietii cautand alta pivnita unde sa-si gaseasca o pozitie identica si sa se salveze pentru totdeauna."

Intotdeauna - sau aproape intotdeuna - inainte de a citi o carte, am dobandit obiceiul de a a arunca o privire pe spatele copertii pentru a vedea cateva comentarii privitoare la autor si la roman. Cand am luat “Fara sange” in maina, alaturi de doua alte comentarii, am gasit si cateva cuvinte de la autor. Acesta spune, printre altele, ca impresia generala pe care cartea pare sa o lase asupra cititorului este aceea ca subiectul principal il constituie razboiul, cand in realitate aceasta vorbeste despre “o fetita care se salveaza ascunzandu-se intr-o pivnita si apoi isi petrece tot restul vietii cautand alta pivnita unde sa-si gaseasca o pozitie identica si sa se salveze pentru totdeauna.”

Asadar am deschis cartea asteptandu-ma sa citesc istoria unei vieti feminine inceputa intr-o pivnita in timpul unui razboi. Ceea ce am descoperit insa, a fost o poveste ciudata, interesanta, hipnotizanta de-a dreptul, in care totul se leaga in mod neasteptat. Aflam ca exista doua realitati povestite pe rand. Prima, este varinata batranului Pedro Cantos pe care in tinerete il chema Tito si care ratase salvarea unei fetite frumoase, a unei fiinte perfecte. A doua realitate, este povestita de catre batrana Donna Sol pe care in copilarie o chema Nina si era o fetita ascunsa intr-o pivnita, asteptand un salvator care o vede dar totusi o abandoneaza.

Conversatia celor doi - care reprezinta cea mai mare parte din roman - pare la inceput a fi cea a doi prieteni, iar mai apoi degenereaza intr-o scurta confruntare verbala aparent dusmanoasa. In final, cei doi ajung sa faca lucrul la care cititorul, sau chiar Pedro Cantos, s-ar astepta cel mai putin. Acesta din urma isi astepta moartea, uciderea lui paranadu-i-se urmatorul pas logic pe care batrana femeie trebuie sa-l faca si-i este intr-o oarecare masura chiar recunoscator. Cititorul nu se asteapta nici el la altceva, curiozitatea fiindu-i starnita doar de dorinta de-a afla cum anume se va petrece aceasta ultima crima.

Alessandro Baricco este insa, cel putin din punctul meu de vedere, renumit pentru finalurile sale absolut neasteptate. Acesta este doar unul din multele lucruri care-mi plac la acest autor, pe langa originalitatea stilului si a modului unic de a prezenta lumea in cartile sale, a personajelor iesite din tipare, surprinzatoare prin complexitatea lor.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.