Intotdeauna - sau aproape intotdeuna - inainte de a citi o carte, am dobandit obiceiul de a a arunca o privire pe spatele copertii pentru a vedea cateva comentarii privitoare la autor si la roman. Cand am luat "Fara sange" in maina, alaturi de doua alte comentarii, am gasit si cateva cuvinte de la autor. Acesta spune, printre altele, ca impresia generala pe care cartea pare sa o lase asupra cititorului este aceea ca subiectul principal il constituie razboiul, cand in realitate aceasta vorbeste despre "o fetita care se salveaza ascunzandu-se intr-o pivnita si apoi isi petrece tot restul vietii cautand alta pivnita unde sa-si gaseasca o pozitie identica si sa se salveze pentru totdeauna."
“Fara sange” nu este, poate, cea mai reprezentativa lucrare a sa, dar acest lucru poate fi influntata, in cazul meu, de faptul ca eu am mai citit inaintea acesteia alte doua carti semnate de Baricco (“Castele de furie” si “ Matase”) care l-au lipit de sufletul meu.
Aceasta carte o recomand pentru ca citirea ei - ca si a celorlate opere ale sale - este o experienta. O vizitare a altei lumi. Totusi aceasta poate sa o genereze o destul de mare dezamagire pentru iubitorii clasicilor si-a stilului traditional.
Un articol de Andrea Balint