Blog Kudic: Ketchup

Tocmai imi construisem un sandvis pe 3 etaje cand am vazut o punga de rosii si castraveti lasata ostentativ pe masa, asta fiindca nu prea am obiceiul sa inspectez frigiderul prin sertare de obicei. Am picat in plasa si mi-am taiat un castravete pentru rontaiala si o mica feliuta de rosie ca sa fac mansarda sandvisoiului.

Numai ca inca de cand am spalat impricinata rosioara am avut banuiala ca nu e ca oricare alta de prin salatele de pana acum. Tocmai fiindca micutul ei vrej avea mirosul ala aspru, de verde natural, de rosie romaneasca proaspata, la care culoarea nu e artificiala si pompata cu seringa. Ma cuprinsese asa o pofta numai la ideea ca ar putea sa aiba gust incat n-am putut sa nu imi spun, dupa ce-am gustat-o ca “in sfarsit, rosie adevarata!”.

Dar totodata am inceput sa ma revolt. Adica cum adica adevarata? Si cum adica in sfarsit? Chiar s-a ajuns in halul ala de anormalitate sa te consideri castigator la loteria legumelor daca nimeresti una buna si naturala, cu miros si mai ales gust? Si mmm...ce gust, mi-am zis, in timp ce am terminat rosia. Laudandu-i mamei intuitia de a le cumpara, si ea s-a mirat de noroc: “Nu credeam c-au iesit la noi rosiile”

Cum e posibil sa ajungi sa te bucuri, pentru ca eu una m-am simtit mai bucuroasa decat un copil care ia 10 cand invatase de 8, cand descoperi in farfuria ta o rosie cu gust? Mai ales cand acum cativa ani placerea asta mi-era la fel de indiferenta cum imi e acum gustul cartofilor de la mc, fiindca eram convinsa ca asa o sa ramana mereu.

Si-mi vin in minte acum pepenii si strugurii, pe care de-abia ii asteptam in copilarie sa apara, tocmai fiindca aveau un gust pe care n-ai cum sa-l uiti si dupa ce-l simti nu te poti multumi cu mai putin. Acum castravetii gigantici, lungi si grosi, de parca sunt facuti ca sa-ti altoiesti copiii si nu ca sa le dai sa-i manance, sau ridichiile mamut, care nici ca forma nu-ti mai amintesc de ceva cunoscut sunt noile vedete pe piata, urmand moda injectatelor inodore si false de pe alte meleaguri.

Inteleg atatea E-uri bagate in tot felul de produse, de la ciocolata la carnati, inteleg si colorantii din cosmetice sau aditivii din junk food si chiar si plagiatul din showbiz. Dar cu ce-au gresit legumele si fructele de sunt in halul asta de falsificate? De ce o simti omul nevoia sa distruga chiar si singurul lucru in care ar fi avut oarecare incredere ca-i mai vrea binele, si-anume natura si roadele ei?

---