Panza de paianjen

Panza de paianjen
Kudika
26 Mai 2009

Cand am citit Aceasta dulce povara, tineretea si nu mi-a placut, toata lumea mi-a zis ca nu aceea este cartea Cellei Serghi. Ca daca vreau sa citesc ceva cu adevarat frumos sa citesc Panza de paianjen. De atunci am tot cautat-o, dar in putinele dati in care am si gasit-o, m-am reorientat in ultimul moment catre altceva.

Cand am citit Aceasta dulce povara, tineretea si nu mi-a placut, toata lumea mi-a zis ca nu aceea este “cartea Cellei Serghi”. Ca daca vreau sa citesc ceva cu adevarat frumos sa citesc Panza de paianjen.

De atunci am tot cautat-o, dar in putinele dati in care am si gasit-o, m-am reorientat in ultimul moment catre altceva.

Insa aparitia cartii in colectia Jurnalului National a fost exact ocazia de care aveam nevoie. Nu a stat prea mult timp pe raft pentru ca deja Andrei Rosca o recomanda cu mult entuziasm. Pentru cine nu intelege de ce este asta important, Andrei nu prea citeste autori romani, iar faptul ca l-am auzit vorbind atat de mult despre Cella Serghi si Panza ei m-a convins ca trebuie sa incep sa o citesc cat mai repede.

Am trisat putin pentru ca oricum nu ma asteptam ca la sfarsit sa mi se para ca mi-am pierdut timpul. Am o pasiune pentru literatura noastra interbelica, pentru Bucurestiul de atunci, pentru oamenii si felul cum isi traiau ei viata, iar o poveste de dragoste cu aceste “coordonate” nu avea cum sa nu ma incante.

Nu ma asteptam insa ca Diana Slavu sa ma faca sa ma simt atat de ciudat, sa imi provoace sentimente atat de contradictorii. Cateodata am admirat-o pentru puterea ei de adaptare, altadata m-a enervat insensibilitatea pe care o arata fata de parintii ei atunci cand se plangea de haine si de casele in care locuiau. Mi s-a parut extraordinar felul cum reusea sa arate de fiecare data mai eleganta decat colegele ei cu statut social mai inalt insa as fi repezit-o de cateva ori cand mi s-a parut ca se lamenteaza prea mult.

Pe de alta parte, cand vine vorba de a suferi din dragoste, probabil ca foarte multi dintre noi “se lamenteaza”. Iar in Panza de paianjen cel mai mult impresioneaza cum isi descrie eroina starile sufletesti. Nu prea sunt fana a descrierilor, insa pastrand in minte toate experientele despre care vorbeste Diana, am avut mereu impresia ca este mai batrana. Cine sa creada ca fetiscana care indura un frig cumplit prin tramvaie, numai pentru a putea lucra ca secretara de avocat, are numai 19 ani? Cine sa creada ca romanul se termina cand Diana are 20 si ceva de ani, mai mica decat mine?

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.