La ce se pricep scriitorii americani? Intrebarea este ca sunet de revolver cu gloante oarbe pentru zece benzi de atletism al prejudecatilor. Voi raspunde si eu pentru ca, ce Dumnezeu, nu suntem intr-o sala de judecata: la a amesteca lucrurile magistral, la umor si la suspans. Sunt gata sa primesc nu-i adevarat!-urile, dar pe parcursul acestei recenzii ea va fi adevarul si numai adevarul, imi voi pastra depozitia so help me God.
Opinia publica explodeaza. Televiziunile fac coada in fata tribunalului, tabloidele mananca o paine luni de zile, caci procesul se anunta lung si plin de monstruozitati incorecte politic. Avocatii intre ei au polite de platit, fiecare organizatie se crede buricul pamantului (CIA, FBI, NSA – National Security Agency etc), judecatorul este o legenda vie, juratii isi asuma menirea de fauritori ai dreptatii. Totusi, foarte aproape de final, un producator striga printr-un con din acela de carton „Stooop!” si lucrurile iau o intorsatura delicioasa. Va dati seama ca, daca esti autor si te-ai bagat intr-un asemenea spil, iti trebuie o galeata de credibilitate daca vrei sa pui lopata dedesubt, sa tragi barbateste si sa rastorni tot.
Sa divulgam faptul ca s-a descurcat binisor, acest Buckley, si a reusit sa scrie absolut nepretentios, despre un subiect care impune exagerari, fie ele comice sau de alta natura. Un roman vijelios scris potolit. Autorul nu este moralistul pus pe harta, este omul care ar fi putut foarte bine sa devina profesor, dar a ales o meserie mai revigoranta. E genul de „best friend” mereu incantat sa te vada si sa-ti spuna o poveste pe care o vei spune mai departe mintind ca totul ti s-a intamplat chiar tie.
Scris de Octav Popa
Citeste mai multe recenzii pe bookblog.ro!