Colectionarul

John Fowles, (am avut serioase probleme in pronuntarea numelui de familie si sunt convins ca in continuare stalcesc saracul) profesor de literatura la Oxford, este genul de autor caruia ii lauzi capacitatea de a da in mintea unor non-literati. In sfarsit, nu stiu daca este un gen cu adevarat, insa personajele par ca-si scriu jurnalul (caci aceasta e forma) cum ar vorbi si viceversa, iar nestiinta autorului – de aici, distanta mare fata de ubicuitatea realismului – este delicioasa. Stiu ca de curand si-a publicat propriul jurnal – care, din cate am auzit, dar nu bag mana in foc, e mai aproape de eseu decat de un carnetel cu amintiri. Daca apare pe la noi, as fi curios sa cunosc un John Fowles mai aproape de John Fowles.

Doua cuvinte despre filmul „The collector” (1965): daca ai un pic de experienta si iti poti da un rewind in istoria cinematografiei pentru a-l aprecia, probabil vei reusi. Eu n-am putut si mi s-a parut usor oribil.

Voi reveni pe-aici cu acest John, e versiunea british a noului roman francez. How’s that for a strange one… Unde mai punem grase paienjenisuri de intertextualitati pentru impatimitii dictonului „cartile se scriu din carti” (in general din Shakespeare si Dickens) si o umbra de critica sociala: Miranda este artista „inalta”, Freddie este burghezul semihandicapat din punct de vedere artistic, celebra cearta.

Inca ceva: este poate cartea pe care am citit-o cel mai repede in ultima vreme. A intrat ca un glont. Vroiam sa vad ce se intampla la sfarsit. Ceea ce va intrebati si voi acum.

Scris de Octav Popa

Citeste mai multe recenzii pe bookblog.ro!

---