Exista cineva care nu a auzit pana acum de inteligenta emotionala? Probabil ca nu. Foarte putini termeni s-au bucurat de un asemenea boom ca in cazul EQ-ului, in ciuda faptului ca inaintea descopeririii au existat multiple categorii de inteligenta, cum ar fi cea practica si cea sociala, toata lumea fiind contrariata de existenta unei alte metode de masurare decat clasicul IQ.
Lucrarea dovedeste inca o data ca daca ne intelegem sentimentele, situatia in care ne aflam devine mai clara. Cu cat avem o inteligenta mai mare cu atat putem sa ne utilizam emotiile pentru a da raspunsul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite. Abilitatile de viata se invata, desi exista oameni care s-au nascut mai dezvoltati din punctul de vedere al acestui tip de inteligenta. Cei care si-au dezvoltat abilitatile de viata, prin training sau la scoala au inceput sa se cunoasca mai bine, sa manifeste mai multa empatie, sa dea dovada de mai multa stapanire de sine si sa beneficieze de relatii interumane mai armonioase. Cu cat te dezvolti emotional, cu atat te vei simti mai implinita in familie, vei lega mai usor noi prietenii si devii mai comunicativa.
Mai mult, abilitatile de viata sunt utile si la locul de munca, pentru ca viata in organizatii este viata alaturi de oameni, viata in care comunicarea, empatia, capacitatea de a coopera si depasi conflictele reprezinta abilitati cheie. Acest lucru explica de ce IQ-ul nu mai este atat de relevant in angajare, grila de interviu cuprinzand cerinte precum sociabilitate, comunicativitate, capacitate de a lega noi relatii,. eficienta in luarea deciziilor, gestionarea banilor si a timpului, rezolvarea conflictelor si controlul emotiilor.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Horoscop LEU 2026– Este anul în care lași garda jos și te deschizi în fața emoțiilor tale. Schimbarea începe din interior
- ÎNCEPE SEAWAVE 2025 – FESTIVALUL CARE TRANSFORMĂ CONSTANȚA ÎN CAPITALA FILMULUI TÂNĂR | PROGRAM COMPLET
- Săptămâna aceasta începe Bucharest International Film Festival, ediția XXI