Dragoste si frumusete

Iubim lucrurile pentru ca sunt frumoase, sau lucrurile devin frumoase pentru ca le iubim?

Exista cumva o mama care nu isi considera propriul copil ca fiind cel mai frumos din lume? Nu cred: independent de ceea ce pot gandi ceilalti si de eventualele defecte fizice pe care le-ar avea, perceptia mamei lui va fi oricum de frumusete absoluta si neconditionata.

Exista cumva o mama care nu isi iubeste copilul? Nu cred: indiferent de problemele generate si raul provocat de acesta, perceptia mamei va fi mereu una de iubire absoluta si neconditionata.

De-a lungul istoriei omul a incercat sa inteleaga ce este intr-adevar “frumusetea”, ce insemna intr-adevar “iubirea” si e evident ca dezbaterea nu s-a terminat; iar daca tinem cont ca toata lumea stie despre ce este vorba, e firesc ca fiecare sa gaseasca un raspuns propriu.

In schimb, mi se pare ca nu s-a acordat suficienta atentie legaturii directe care exista intre frumusete si iubire: independent de criterile estetice obiective, daca iubim pe cineva acesta ni se pare “frumos”; si in acelasi timp, daca cineva ni se pare “frumos”, ni se declanseaza automat o senzatie de “iubire”.

Asta este valabil – firesc, la niveluri si exprimari diferite – pentru rude, partener, prieteni, simple cunostinte... dar si pentru animale, plante, obiecte ... De aceea, un catelus mic mic ni se pare extrem de frumos si e in stare sa topeasca sufletul cel mai dur.

Arta, in toate manifestarile ei, este exemplu cel mai elocvent pentru legatura dintre iubire si frumusete: ne place (iubim...) un tablou, o simfonie, un film tocmai pentru ca e frumos; evident, este valabil si contrariul: ni se pare neagreabil, urat orice individ sau obiect pe care nu-l apreciem.

Se pare ca “a iubi” si “a percepe frumusetea” pot fi considerate aproape sinonime.

Pe de alta parte, nici un lucru in sine nu este frumos: un tablou care ni se pare topul frumusetii poate sa nu spuna nimic altcuiva; o melodie care ni se pare minunata poate fi plictisitoare pentru altii.
Deci frumusetea – exact ca si iubirea – nu exista in sine, ci defineste o legatura dintre observator si lucrul observat; legatura in care obiectul “frumos” nu este decat catalizatorul unei experiente de “frumusete” din mintea privitorului. In consecinta, observatorul nu este neutru, ci participa activ la crearea experientei frumosului (si de fapt intelepciunea populara spune ca frumusetea este in ochii celui care priveste).

---