Setari Cookie-uri

4 trucuri geniale care vor schimba modul in care iti speli hainele

Hainele tale preferate vor rezista mai mult timp si vor fi perfect curate, daca tii cont de niste reguli simple.

spalarea hainelor Nu este complicat sa iti organizezi garderoba. Mai greu este sa iti mentii hainele organizate mai mult timp. Cand te trezesti dimineata, esti pe fuga si nu stii in ce sa te imbraci, probabil ai tendinta sa faci ravagii prin dulap, in cautarea tinutei potrivite. Este o problema cu care se confrunta multe femei, iar secretul rezolvarii ei incepe de la modul in care iti cureti hainele, scrie Organic Life. Iata cateva trucuri care te vor ajuta sa iti mentii garderoba organizata, iar piesele vestimentare ca noi mai mult timp:

Nu mai amana sa bagi hainele la spalat

Petele de pe haine ies mai repede daca le speli imediat cum au aparut. Odata uscate, unele pete nu mai pot fi scoase. In plus, hainele puse in cosul cu rufe si lasate asa mai multe zile capata un miros ranced, pot dezvolta bacterii sau mucegai, daca in incapere este o umiditate ridicata, iar acest lucru iti pune sanatatea in pericol, in primul rand.

Citește și:

Spalatul rufelor pare o corvoada pentru multe persoane, insa daca ai o astfel de masina de spalat automata, treaba devine o joaca de copii. Dupa cum vezi, aceasta are programe speciale si functii rapide, care te ajuta sa scapi de spalatul hainelor in doi timpi si trei miscari, fara sa pierzi deloc timp.

Foloseste o cantitate corecta de detergent

Din dorinta de a-si curata hainele cat mai bine, multe persoane folosesc o cantitate mult prea mare de detergent. Acesta patrunde in tesatura hainelor, poate lasa urme si iti poate cauza iritatii sau alergii la nivelul pielii. Un detergent lichid are o actiune mai blanda asupra hainelor si este mai usor de dozat, insa, daca te-ai obisnuit cu un anumit tip de detergent, cel mai bine este sa vezi ce cantitate ar trebui sa folosesti. Si masina de spalat influenteaza foarte mult cantitatea, precum si tipul de apa. De exemplu, o masina de spalat economica foloseste mai putina apa, asa ca are nevoie de mai putin detergent. In schimb, daca apa este dura, va trebui sa suplimentezi doza de detergent si sa folosesti si un balsam de rufe.

Citește și:

Spala-ti hainele la temperatura corecta

Principalul motiv pentru care hainele isi pierd culoarea este pentru ca sunt spalate la o temperatura prea inalta fata de cea recomandata de producator. Cel mai bine este sa iti sortezi hainele pe culori, pentru a evita intrepatrunderea acestora, dar sa tii cont si de temperatura de spalare indicata pe eticheta. Hainele fabricate din materiale mai sensibile isi vor pastra aspectul nou mai mult timp daca le speli in apa rece. Pe de alta parte, prosoapele sau lenjeria de pat au nevoie de o temperatura mai inalta, care sa distruga bacteriile sau acarienii.

Organizeaza-ti hainele pe culori in dulap

Daca vrei sa nu mai creezi haos in dulap de fiecare data cand cauti o anumita piesa vestimentara, cel mai bun sfat este sa calci hainele, sa le asezi pe umerase si sa le organizezi dupa culori. Astfel, iti va fi mult mai simplu sa gasesti rapid lucrurile de care ai nevoie si sa pastrezi ordinea in garderoba ta. Ai insa mare grija la modul in care calci hainele dupa spalare si la ce temperatura. Unele materiale se pot degrada mai rapid cand sunt expuse la temperaturi inalte, pentru ca tesatura se slabeste la caldura.

Citește și:

Pe langa aceste sfaturi, tine cont si de frecventa cu care speli hainele. Acele piese purtate o singura data sau de doua ori, care nu sunt nici patate, nici murdare, mai pot fi purtate inainte sa le pui la spalat. Asta te va ajuta sa pastrezi tesaturile ca noi mai mult timp, dar si intensitatea culorilor.

Sursa foto: Shutterstock/Copyright: Dean Drobot

Vizionare placuta


Kudika
15 Februarie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.