Setari Cookie-uri

Tommy Hilfiger deschide oficial primul magazin de incaltaminte si accesorii in Bucuresti

Peste 100 de invitați, incluzând influenceri, stiliști, vedete și clienți s-au bucurat de atmosfera plăcută a evenimentului, au socializat, și-au făcut noi prieteni, au descoperit noile trend-uri în modă și au probat noile colecții de încălțăminte și accesorii.

comunicat de presa

Brand-ul Tommy Hilfiger anunță deschiderea oficială a primului magazin TOMMY HILFIGER de Încălțăminte și Accesorii din România – un loc unde moda și stilul se îmbină cu funcționalitatea și ADN-ul clasic, american, cool al brand-ului, pentru o experiență de shopping autentică. Celebrarea lansării magazinului a avut loc pe data de 10 octombrie, în cadrul unui eveniment dedicat, la care au participat vedete, influenceri și jurnaliști români de la cele mai importante publicații de modă și lifestyle. Magazinul este situat în centrul comercial București Mall, și este cel de-al 13-lea magazin TOMMY HILFIGER din țară.

Peste 100 de invitați, incluzând influenceri, stiliști, vedete și clienți s-au bucurat de atmosfera plăcută a evenimentului, au socializat, și-au făcut noi prieteni, au descoperit noile trend-uri în modă și au probat noile colecții de încălțăminte și accesorii. La sosire, aceștia au fost întâmpinați cu prosecoo și un photo booth ce le-a oferit posibilitatea să posteze în timp real, pe canalele de social media, amintiri de la eveniment.

Citește și:

Pentru că autenticitatea este una dintre cele mai importante trăsături ale colecțiilor Tommy Hilfiger, fiind încurajată în fiecare sezon, o activare specială a fost organizată pentru invitați, aceștia având ocazia să își personalizeze propria geantă Tommy Hilfiger sub îndrumarea unui artist vizual cunoscut – Alexia Udriște - și cu ajutorul a cinci artiști tineri aflați la început de drum. Paleta de culori emblematică a brand-ului – roșu, alb și albastru – s-a îmbinat cu inserții discrete de verde, galben și cyan, rezultând opere de artă expresive, unice, care au subliniat personalitatea fiecărui invitat.

Printre invitații care au luat parte la eveniment s-au numărat vedete și stiliști români: Geanina Ilieș, Andreea Perju, Julie Mayaya, Ela Crăciun, Iuliana Luciu, Carmen Brumă, Amalia Enache, Cristina Cioran, Sonia Argint Ionescu, Diana Munteanu, Carmen Negoiță, Adina Halas, Dana Săvuică, Maria Andrei și Ovidiu Mureșanu.

Citește și:

Cu o suprafață de 101 mp, designul magazinului reflectă noul concept global de vânzare cu amănuntul al lui Tommy Hilfiger, care îmbină patrimoniul american al mărcii cu finisaje curate, moderne și cu o estetică luminoasă, aerisită. Fațada exterioară îmbină lemnul lăcuit alb lucios și oțelul inoxidabil lustruit, cu accente în paleta de culori roșu, alb și albastru a mărcii. Interiorul preia stilul de viață nautic - una dintre sursele de inspirație îndelungate ale lui Tommy Hilfiger. Panourile de iluminat lăcuite în alb sunt așezate pe parchetul de stejar rustic. Mobilierul este realizat din lemn alb lucios, cu accente din oțel inoxidabil lustruit, lemn de nuc și sticlă.

Magazinul prezintă stiluri de încălțăminte și accesorii din colecțiile Toamnă 2019, inclusiv două capsule: TommyXZendaya – a doua colaborare între designer-ul american Tommy Hilfiger și ambasadoarea de brand și actrița americană, Zendaya - și TommyXLewis – cea de-a treia colecție colaborativă, realizată de Tommy Hilfiger împreună cu pilotul de curse britanic, de cinci ori campion FIA Formula OneTM World Drivers și ambasadorul global al mărcii pentru bărbați TOMMY HILFIGER, Lewis Hamilton.

Citește și:

Magazinul și-a deschis ușile pentru clienți pe 28 septembrie 2019, și este operat de Sarkk S.A., distribuitor exlusiv al mărcii TOMMY HILFIGER în România.

Vizionare placuta


Kudika
15 Octombrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.