TOMMY HILFIGER PREZINTĂ TOMMY FACTORY: UN SPAȚIU CREATIV INSPIRAT DE WARHOL, DIN ACEASTĂ TOAMNĂ. Vezi LIVE eventul pe 11.09.2022

Inspirat de faimosul studio din New York al lui Andy Warhol, „Tommy Factory” reimaginează un epicentru creativ pentru astăzi, unde Futuremakers intergeneraționali, inclusiv Kate Moss, Lila Moss și Travis Barker, se unesc într-un mix între clasic și nou.

CP

Tommy Hilfiger are plăcerea de a anunța Tommy Factory, un spațiu creativ experiențial din Toamna 2022, inspirat de faimosul studio din New York al lui Andy Warhol. Tommy Factory va prinde viață prin campania de toamnă a anului 2022, cu Futuremakers intergeneraționali surprinși într-o cromatică formată din roșu, alb și albastru. Cu Tommy Hilfiger gata să revină la Fashion Week de la New York pe 11 septembrie 2022, cea mai mare platformă din industrie „See now, buy now” va continua să se dezvolte prin istoria culturii pop a orașului și prin emblematica Fabrică Warhol ca un spațiu artistic deconstruit care celebrează creativitatea și exprimarea de sine.

Odată epicentrul scenei creative din New York, Fabrica lui Warhol a fost un mix dintre oameni și subculturi, lo-fi și hi-tech, stil și creativitate. Revoluția culturală pe care a inspirat-o în anii '60 a continuat să influențeze cultura pop și din anii '70 - '80 – o perioadă în care Tommy Hilfiger a vizitat Fabrica și s-a întâlnit cu Warhol însuși.

Retail jobs

Tommy Factory nu este un spațiu fizic, este o stare de spirit”, a spus Tommy Hilfiger. „Fascinația lui Andy pentru cultura pop a captat întotdeauna tot ceea ce este specific societății americane. Capacitatea lui de a se conecta cu ceea ce era cel mai relevant nu a încetat să mă inspire în tot ceea ce fac. Orașul New York este locul în care Andy a adus împreună moda, arta, muzica și divertismentul, când mi-am început pentru prima dată activitatea în industrie. Fabrica era cel mai popular loc. Și astăzi, în continuare abordarea lui este cea care mă determină să interacționez cu cele mai inovatoare comunități, construind noi experiențe creative.”

Energia creativă a orașului New York este o forță de neoprit care continuă să reunească o diversitate de talente inspiratoare, așa cum a făcut-o la Fabrica lui Andy Warhol”, a declarat Michael Dayton Hermann de la Fundația Andy Warhol. „Suntem onorați că această campania a lui Tommy Hilfiger îi aduce un omagiu unic lui Andy Warhol și va sprijini cu generozitate activitatea filantropică a Fundației Warhol.”

Avându-l ca fotograf pe Craig McDean și ca stilist de Katie Grand, campania de toamnă 2022 va fi lansată la începutul lunii septembrie. Va reda o ciocnire a culturilor, trecutului și viitorului, clasic și modern, pentru a aprinde energia unică a Tommy Factory, avându-le ca protagoniste pe supermodelul Kate Moss și fiica sa, model de asemenea, Lila Moss, care sunt pentru prima dată împreună într-o campanie, și de asemenea pe legendarul toboșar și producător, Travis Barker; artistul câștigător de Grammy®, actor nominalizat la Globul de Aur® și Emmy®, Anthony Ramos; artist, compozitor și câștigător al mai multor premii Grammy®, Jon Batiste; artistul pop stradal, Mr Brainwash; precum și legenda drag Wigstock, Lady Bunny, și artistul tatuator, Steve Wiebe.

Tommy Factory va fi prezentă în continuare la revenirea brand-ului în cadrul Fashion Week de la New York, în septembrie, într-o sărbătoare a creativității și a exprimării de sine. Evenimentul experiențial va amplifica puterea individuală prin instalații inspirate de spiritul celor 15 minute de faimă ale lui Warhol, reimaginat pentru prezent, unind oaspeții și modelele deopotrivă în spațiul figital.

Experiența Tommy Factory va avea loc la ora 7 p.m. EST pe 11 septembrie la Skyline Drive-In din Brooklyn, cu o activare Metaverse sincronizată. Într-o premieră în industrie, podiumul „See now, buy now” va fi transmis în direct prin experiența Tommy Play pe Roblox. Prietenii și fanii brand-ului sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind #TommyHilfiger și @TommyHilfiger.

Vizionare placuta


Kudika
29 August 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri