Ai simțit vreodată că gândurile tale nu îți aparțin? Ai simțit că unele emoții pe care le afișezi nu sunt ale tale? Dacă da, atunci este posibil ca Universul să încerce să comunice cu tine.
Am găsit pe soultravelrules care sunt cele mai comune cinci semne că primești informații de la Univers.
foto interior si prima pagina: Ase Shutterstock
1. Inspirație rapidă
În drumul nostru prin viață suntem într-o continuă inspirație. Să avem visuri mai frumoase, să trăim mai bine, să ne cream un viitor mai plăcut, să avem relații minunate. Însă, uneori, parcă suntem loviți de o inspirație apărută din senin și ajungem să ne concentrăm asupra unui subiect sau capitol care nu este direct legat de noi. Acest tip de inspirație este, de obicei, un mesaj cosmic de la Univers.
2. Visuri
3. Semnale subconștiente
Există momente când căutăm în zadar răspunsuri la întrebările sau problemele pe care le avem. Pierdem zile, luni, poate chiar ani concentrați pe aceste situații fără să avem vreo rezolvare. Apoi, dintr-o dată, fără să mai facem ceva, primim răspuns printr-un mesaj dintr-un film sau un lucru pe care o persoană îl spune.
4. Geometrie
În toate civilizațiile antice, semnele geometrice erau considerate sacre. Mulți considerau geometria limba Universului. Astfel, când vezi niște imagini geometrice apărând în fața ta mai tot timpul, înseamnă că există un cod pe care trebuie să îl descifrezi. Acest cod ascunde un mesa secret. Numărul, formele și literele... toate pot fi semne.
5. Iubire și emoții
Informațiile cosmice pot fi, de asemenea, sub forma unor emoții. Aceste tipuri de informații sunt mai puternice decât gândul rațional. Emoția vine, de obicei, cu o claritate în minte și în gânduri.
Un alt semn important poate fi iubirea necondiționată (nu din anumite lucruri specifice) - ci din orice.
Spune-ti parerea!