De ce ne dorim mereu sa fim ceea ce nu suntem?

Nu e vorba de a minti, ci de a nu lasa sa se vada anumite lucruri, de a gandi de zece ori inainte de a spune ceva sau de a actiona intr-un anume fel. Ma tot gandesc… Ce ne opreste sa fim in orice imprejurare si cu oricine complet sinceri? Sa fim ceea ce suntem si sa nu incercam sa cosmetizam atat de mult totul? Sa facem ceea ce simtim si sa iesim din tipare?

foto interior si prima pagina: natalia_maroz, Shutterstock

Cand ma uit la un copil, imi dau seama ce frumos il face inocenta si sinceritatea. Face ceea ce simte si se lasa vazut exact asa cum este. Cand il doare ceva, plange. Cand e fericit, zambeste. Cand isi doreste ceva, iti zice. Cand ii place ceva, face acel lucru, iar cand nu-i place, pur si simplu renunta. Nu se gandeste ce zice x sau y despre el.

Vorbesc de un copil la o varsta foarte frageda.

Dupa o vreme, intrand in contact cu lumea din ce in ce mai mult, incepe sa se compare: „cum sunt, cine sunt, ce au colegii sau prietenii mei si eu nu?”.

Citeste continuarea pe AndreeaRaicu.ro