Setari Cookie-uri

Luna Căpșună de pe 5 iunie vine cu o schimbare majoră de energie. Ne îndeplinim dorințele sufletului

Pe 5 iunie, Luna Plină din Săgetător va răsări pe cerul întunecat fix la timp pentru o eclipsă de lună. Momentul marchează începutul sezonului eclipselor, acesta fiind primul dintr-o serie de trei ce vor avea loc în următoarea perioadă.

Această eclipsa de Lună Plină din Săgetător ne va reaminti să preluăm frâiele vieții noastre și să permitem focului interior să iasă la suprafață. Atragem Universul către noi, suntem în conexiune cu divinitatea, însă destinele noastre încă sunt învăluite în mister. Trebuie să avem răbdare pentru a vedea ce ne pregătesc astrele.

Luna Căpșună de pe 5 iunie vine cu energie pentru toate zodiile

Avem o încredere incredibilă în noi, iar această stare de bine ne ajută să evoluăm frumos pe toate planurile. Este momentul să punem în practică toate lecțiile importante pe care le-am învățat în ultima perioadă astfel încât să reușim să ajungem acolo unde ne dorim.

Eclipsele dezvăluie adesea cai noi și ne solicită să ne schimbăm gândurile și acțiunile. Acum ar putea fi momentul pentru a scoate din viața noastră acele lucruri de care nu mai avem nevoie. Energia Săgetătorului ne va ajuta să ne curățăm ideile și gândurile astfel încât să putem porni pe un nou drum și să începem o nouă călătorie a sufletului.

Citește și:

Trebuie să ascultăm vocea din sufletul nostru

Astrele ne recomandă să acceptăm tot ce simțim, fiecare stare, fiecare emoție, fiecare gând. Este momentul să îndrăznim să fim sinceri cu noi înșine și să nu mai fugim de durere. Când vom încerca să înțelegem de unde provin astfel de emoții, vom avea un control mai bun al sinelui.

Cu toții încercăm să reducem vocea vinovăției din noi. Dar chiar și așa, aceasta are ceva destul de important de spus. În această perioadă trebuie să ascultăm aceste voci, ele sunt aici pentru a ne ghida.

Sfatul Universului pentru tine: Nu acorda foarte multă atenție gândurilor negative și dăunătoare, însă nici nu le ignora în întregime. Permite-le să existe, încearcă să le urmărești calea. Când vei ajunge la adevăratul motiv din spatele unor astfel de emoții și gânduri, vei putea să le echilibrezi mult mai bine. Iar tot acest proces va accelera într-un mod incredibil de frumos călătoria sufletului tău.

Citește și:

foto main: Romolo Tavani, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
3 Iunie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.