Setari Cookie-uri

Colaborarea lunii august: Carla's Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans lansează AICI

Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans, patru dintre cei mai apreciați si îndrăgiți artiști romani lansează single-ul „AICI”, o colaborare care-i va surprinde plăcut pe fanii acestora. Piesa, care are un mesaj pe cât de sensibil, pe atât de profund, vorbește despre importanța familiei și a momentelor petrecute alături de cei dragi.

comunicat de presa: Într-o lume în care totul se întâmplă pe repede-înainte, o lume materială în care atenția tuturor este mai mult îndreptată către ce poți avea și mai puțin către ce poți crea, Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans vor să ne amintească, prin intermediul piesei „Aici”, că e momentul să prețuim viața și să fim recunoscători pentru tot ce avem.

„Îmi dedic strofa tuturor celor plecați departe, cărora le e dor de casă, de familie, de ideea de familie, de meleaguri, de limbă, de micile detalii care te fac să simți ce înseamnă acasă în adevăratul sens al cuvântului. În ceea ce privește colaborarea, pentru mine este o dorință pe care mi-am pus-o demult, cândva, și s-a împlinit. Am fost onorată să compun pentru această piesă, dar și să cânt împreună cu INNA, Carla's Dreams și The Motans”, mărturisește Irina Rimes.

Citește și:

“Sunt încântată să colaborez cu artiști pe care îi apreciez pentru o piesă specială, de suflet, care vorbește despre importanța familiei, a oamenilor dragi care îți sunt aproape în momentele esențiale din viață, un manifest despre iubire”, declară INNA.

„Știam de foarte mult timp că piesa „Aici” trebuia să apară cumva, de undeva. Poate nu eram eu în locul potrivit, poate fuga zilnică nu m-a lăsat să fiu cu adevărat aici. Iar faptul că am reușit să ne oprim pentru puțin timp și să punem, în câteva versuri o bună parte din noi, înseamnă mult. Le mulțumesc colegilor mei Carla’s Dreams, INNA și Irina Rimes pentru prietenia lor și pentru simplul motiv că mi-au amintit cât de frumos este să zâmbești. Iar voi nu uitați: aici și acum este timpul. Timpul să iubești oamenii și micile bucurii ale vieții”, completează The Motans.

Citește și:

„Amintiri, istorii, povești frumoase scrise împreună cu artiști cu care suntem onorați să ne unim forțele pentru “Aici”. O piesa despre iubire, armonie, bucuria de a fi aproape și a împărtăși momente din viață alături de persoane speciale. V-am cuprins”, declară Carla’s Dreams.

Piesa, compusă și produsă de către Marcel Botezan și Sebastian Barac, alături de Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes și INNA, se bucură și de un videoclip pentru care cei patru au lucrat cu echipa NGM Creative formată din Bogdan Păun (Regie) și Alexandru Mureșan (DOP). Producția clipului a fost realizată de către Loops Production.

Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Piesa „Aici” reprezintă prima colaborare de acest fel dintre aceștia. Deși au lucrat în trecut pentru piese precum: Carlas Dreams feat. INNA – P.O.H.U.I sau The Motans feat. Irina Rimes – Poem, lansarea feat-ului „Aici” este cu totul specială, demonstrând prietenia acestora. Fiecare piesă a artiștilor a reușit, fără excepție, să aibă rezultate foarte bune în topurile radio și TV, motiv pentru care fanii și iubitorii de muzică se bucură, în continuare, de ceea ce Carla's Dreams, INNA, Irina Rimes sau The Motans au reușit să ofere pe plan muzical.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
16 August 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.