Setari Cookie-uri

Primul weekend cu Turnee de poveste în parcurile bucureştene

Cand si unde: 4-5 septembrie, ora 17, Foișorul din Parcul Kiseleff

comunicat de presa: Primele două concerte din seria Turnee de poveste în parcurile bucureștene vor avea loc de la ora 17, pe 4 și 5 septembrie, în Foișorul din Parcul Kiseleff.

Trecătorii vor avea ocazia de a asculta sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 17, programul Incredibil, dar adevărat : Don Giovanni și Flautul fermecat, un program muzical inedit susținut de binecunoscutul flautist Ion Bogdan Ștefănescu alături de invitații săi, tinerii flautiști Carina Boanţă, Salomeea Lois Bodea, Mihai Vaida, pe scurt Flaut Power.

Turneul “Flautul Fermecat” îl are ca protagonist pe Ion Bogdan Ştefănescu si invitaţii săi, în inedita formula de cvartet de flaute si, bineînţeles, flautul său din aur de 18k, creaţie a companiei japoneze Muramatsu. Ion Bogdan Ştefănescu este singurul artist din România care deţine un flaut din aur de 18k, instrumentul “miraculos” fiind realizat de prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Turneul are ediţii anuale din 2012, şi numeroase extensii internaţionale, în Statele Unite, Europa, Asia (Japonia). Titlul turneului 2021 este Incredibil dar adevărat. Don Giovanni și Flautul fermecat.

Citește și:

Duminică, 5 septembrie, de la aceeași, oră 17, cei care se vor plimba prin Parcul Kiseleff se vor întâlni cu proiectul Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo, un program divers de la clasic, la rock susținut de Marin Cazacu și ansamblul Violoncellissimo, aflați în cadrul unui amplu turneu național și internațional care a început în luna august și se va încheia în octombrie.

Turneul “Clasic la puterea a treia” – Violoncellissimo este o incursiune sonoră unică în lumea violoncelului, prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan. Turneul naţional trece prin mai multe oraşe ale ţării îi are în prim plan pe violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, o formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, care a cucerit scenele de la noi şi din străinătate cu recente apariţii notabile în Europa (Paris, Luxemburg, Bruxelles, Istanbul), Asia (Beijing) şi America (Washington).

Citește și:

O invitaţie la a degusta muzica clasică într-o ambianţă relaxată, mai precis 3 weekenduri cu muzică clasică în foişor, este ceea ce propune ediţia specială din septembrie 2021 a proiectului Turnee de poveste în parcurile bucureştene, organizat sub genericul Bucureşti, oraş deschis 2021, în 4/5 şi 18/19 septembrie în Foişorul din Parcul Kiseleff şi 11/12 septembrie în Foişorul din Parcul Bazilescu. Toate concertele încep la ora 17:00.

Genericul Turnee de poveste s-a născut în timp, pe măsură ce lângă Pianul călător venea Vioara lui Enescu, lor li se alătura Flautul fermecat sau Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo, mai recent O harpă de poveste sau Croitoru String Virtuosi. Interpreţi de muzică clasică din mai multe generaţii au colindat toată ţara, dar au revenit de fiecare dată în Bucureşti, de unde au plecat, au ieşit în parcuri şi în felurite locuri în aer liber, de câte ori a existat ocazia în ultimii 10 ani. Anul acesta revin în Bucureşti, oraş deschis 2021 cu Turnee de poveste în parcurile bucureştene.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
2 Septembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.