Setari Cookie-uri

A venit în România pentru a avea grijă de animalul de companie al unor prieteni, dar sâmbătă a ajuns direct în finala iUmor

Americanul Stevo Joslin merge în finala iUmor, sezonul 11

Originar din California, Stevo Joslin a venit în România pentru a avea grijă de animalul de companie al unor prieteni, dar sâmbătă a ajuns direct în finala iUmor, la Antena 1.

Sâmbătă seară, invitatul special al emisiunii, cel care scrie roast-urile iUmor, Andreas Petrescu, i-a dat viață personajului Che Guevara, ce i-a ironizat atât pe membrii juriului, cât și pe Șerban Copoț și Dan Badea. “Ai păstrat cel mai bun text”, a fost remarca lui Cheloo. Tot în ediția de sâmbătă, a urcat pe scenă și comediantul Doru Ivanov, despre care Cheloo a afirmat că “Merită statutul de invitat special”, având un număr extrem de bun.

“Nu mai locuiesc în America de 10 ani și ceea ce îmi lipsește cel mai mult sunt reclamele americane pentru că nu te-ai aștepta niciodată ca atunci când schimbi canalul, cineva să țipe la tine”, a povestit Stevo.

Citește și:

Nici numerele concurenților nu au fost mai prejos. Chester, Stevo Joslin, Andreea Tucaliuc și Duo Mimikry s-au calificat la votul prin aplicație, iar telespectatorii au avut ocazia să-i voteze gratuit pe Antena 1. Venit în România pentru a avea grijă de animalul de companie al unor prieteni, Stevo Joslin și-a făcut curaj să participe la acest sezon și a cucerit telespectatorii cu umorul său nativ. Numărul său de stand-up pur american l-a făcut pe Mihai Bendeac să declare: “Dacă ar fi fost să avem câte un concurent ca tine în fiecare zi, lumea noastră de aici ar fi diferită!”. Telespectatorii vor avea ocazia să urmărească în continuare audițiile iUmor, sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.

Cel de-al 11-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Citește și:

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Titi Tiriboi, zis Puiu, un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
18 Octombrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.