DJ Snake, Jason Derulo, Afrojack, Luis Fonsi, și mulți alții, pe scena marelui festival al sfârșitului verii - Intencity

DJ Snake, Jason Derulo, Afrojack, Luis Fonsi, Clean Bandit, Paul van Dyk, sunt headlinerii celui mai mare festival de muzică din sudul României

comunicat de presa: Între 26 și 28 august, Complexul Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) va găzdui Festivalul IntenCity, evenimentul care aduce împreună muzica de ieri, de azi și de mâine, la Craiova, într-o sărbătoare a oamenilor care știu să dea ritm verii. Publicul va avea ocazia să participe la concerte live ale unor artiști internaționali renumiți, și să se bucure, împreună cu prietenii și familia, de hituri latino, electro și disco. IntenCity este festivalul de muzică la care toți artiștii ar putea fi headlineri și își propune să devină unul dintre cele mai importante din țară.

În prima seară de festival, artistul portorican LUIS FONSI, creatorul celebrului Despacito, care a înregistrat aproape 8 miliarde de vizualizări pe YouTube, va urca pe scena IntenCity, pentru un concert live de 70 de minute. Pe 26 august, publicul prezent la Craiova va avea ocazia să participe de asemenea la concertele unor îndrăgiți muzicieni ai anilor ’80 și ’90 - Thomas Anders and the Modern Talking Band, East 17, Ricchi e Poveri, Boney M. XP, Sandra, Ice MC, La Bouche, No Mercy, DJ Conte, Nana, C-Block, LayZee aka Mr. President.

Retail jobs

Pe 27 august, DJ-ul și producătorul olandez AFROJACK, câștigător al unui premiu Grammy și cunoscut pentru colaborările sale cu Beyonce sau David Guetta, va crea o atmosferă electrică la IntenCity, alături de grupul de muzică electronică CLEAN BANDIT, ale cărui hituri, Symphony și Rockabye, înregistrează peste un miliard de vizualizări pe YouTube. În aceeași zi, pe scena festivalului vor răsuna Sin Pijama și Criminal, la concertul uneia dintre cele mai apreciate interprete de muzică latino, artista dominicană Natti Natasha. DJ-ul și muzicianul german, câștigător al premiului Grammy, Paul van Dyk, completează atmosfera serii de sâmbătă.

Duminică, 28 august, DJ SNAKE nominalizat la două premii Grammy, și JASON DERULO, câștigător a unsprezece discuri de platină, vor încheia în forță cel mai mare festival de muzică de la sfârșitul verii, în România. În aceeași zi, participanții la festival vor avea ocazia să danseze pe ritmuri de reggaeton la concertul live al duetului portorican Zion Y Lennox. DJ-ul din Turcia Mahmut Orhan, și artistul australian Faydee sunt cei care completează line-up-ul ultimei zile de festival.

Campania early bird s-a încheiat pe 18 iulie. Abonamentele și biletele pe zile pentru festivalul IntenCity pot fi achiziționate din rețeaua Bilete.ro şi online de pe www.bilete.ro. Informații despre toate tipurile de abonamente sunt disponibile pe www.bilete.ro

Facebook page: https://www.facebook.com/CraiovaIntenCity

Instagram: https://www.instagram.com/intencity.festival/

Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.

Vizionare placuta


Kudika
20 Iulie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri