Daca intrebi un cinic, Pastele este acel moment din an in care traficul in oras e mai rau ca de obicei, magazinele se transforma in zone de conflict pe viata si pe oua iar telefoanele piuie mecanic din cauza mesajelor tip fieca. Mesajele tip fieca sunt acele urari primite de la oameni pe care nu i-ai vazut de ani de zile si care si-au facut datoria bianuala de a ura tuturor celor din agenda sau din lista fieca lumina, cozonac, iepuras. Daca intrebi un optimism iremediabil ce e Pastele, probabil ca iti va raspunde cu fieca.
Eu ma pozitionez, daca exista asa ceva, la jumatatea drumului dintre cinism feroce si optimism (caruia totusi nu i-as spune chiar iremediabil). Mi-as dori ca "fie ca" sa functioneaza in fiecare zi. Fie ca toate lucrurile pe care ni le uram la zile mari, cu precadere de Craciun si de Paste sa le nutrim si intre sarbatori.

Mesaje de Paște care oferă dragoste, speranță și liniște în suflet
Dragostea, acceptarea, iertarea

Iar acum mie imi raman acestea trei: dragostea, acceptarea, iertarea

Nu as spune despre mine ca sunt un om religios. Sunt mai degraba un om spiritual care accepta greu rigorile altora, de orice natura, inclusiv religioasa. In forul meu interior mi-am cladit propria credinta care se bazeaza inainte de toate pe dragoste, sub toate formele ei, pe acceptare si pe iertare in speranta (poate usor ipocrita in contextul asta) ca la randul meu voi avea parte de ele. Spun "usor ipocrita" pentru ca toate cele de care spuneam mai sus n-ar trebui sa faca parte din niciun troc.
Nazuiesc totusi ca undeva la numaratoarea cosmica vor conta cei trei piloni ai credintei mele mai tare decat vor conta momentele in care am urat si am clevetit si se vor intoarce la mine sub forma de iubire, toleranta si iertare.
Nu imi iese intotdeauna. Duc in fiecare zi un mic razboi civil in mine in sensul asta. Sunt rautacioasa de multe ori, pe alocuri ipocrita si aproape intotdeauna am pregatita o replica taioasa pentru ca asta este drumul usor, la indemana. Drumul pe care merg, merge fiecare dintre noi singur.
Drumul anevoios este cel pe care mergi alaturi de alti oameni, umar la umar, fara sa pui piedica nimanui si fara sa te impinga nimeni. Pentru drumul cel lung trebuie sa ne pregatim, cum spuneam, cu iubire, cu acceptare, cu iertare. Trebuie sa le exersam in fiecare zi si nu doar asupra celor care ne sunt aproape. Cred ca cel mai bun exercitiu este aplicarea lor in relatia cu oamenii diferiti de noi prin comportament, prin preferinte, prin culoare, prin rasa, prin orientare sexuala, prin gen, prin vestimentatie si preferinte, prin origine.
Departe de mine gandul de a ne transforma toti in hipioti cu flori in par care se tin de mana si care beau cola dintr-o singura sticla (ceea ce daca stau bine sa ma gandesc nu suna rau, doar idilic si imposibil). Aproape de mine este insa speranta ca o sa fim mai deschisi unii cu altii, macar mai deschisi daca nu cumva mai calzi. Sa mai renuntam la obiceiul asta tamp de a pretinde ca le stim pe toate. Stim in ce ar trebui sa creada toata lumea, cum ar trebui sa creada si cat costa mantuirea. Stim ce haine ar trebui sa poarte toata lumea, ce ar trebui sa manance toata lumea, cum sa isi creasca toata lumea copiii, cum, pe cine si de cate ori ar trebui sa iubeasca lumea si orice altceva in afara de propriile noastre sfanta pareri documentate intens pe google este blasfemie. De multe ori, parerile astea sunt de fapt adanc inradacinate in noi de fricile celor care ne-au crescut, transformate in frustrare si neputinta, emanate sub forme de adevar absolut, folosite drept norme si etalon pentru toti ceilalti.
Asadar, in prag de zile sfinte pentru unii si in prag de weekend pur si simplu pentru altii, fie ca lumina pe care o pasam de la unul la altul o data pe an sa se aprinda cu adevarat si sa ne lumineze inimile ar mai ales mintile.

Daca dragostea doare, atunci nu este dragoste adevarata
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: