Unii dintre noi isi cauta calea in viata pana hat, tarziu, cand infloresc in voie ghioceii pe la tample. Asta nu e un lucru rau deloc. De regula, din ce am observat eu, genul asta de oameni sunt spirite libere, poate usor dezechilibrate, invata in permanenta cate ceva nou si traiesc intr-un an cat plantele de apartament ca mine nu traiesc nici in 10. Cinste lor, un hip hip uraa onest pentru aceste flori frumoase fara radacina.

Fii femeia pe care niciun barbat n-ar vrea sa o piarda!

La capatul opus se afla oamenii care s-au nascut hotarati sa fie morocanosi, nemultumiti si martiri inchipuiti. Nu ca nu i-as admira pe cei dintai insa mai tare imi vine parca sa rad de cei de urma. Fericiti ei, a lor imparatia, parca asa, nu? Despre asa un martir inchipuit vreau sa va povestesc azi, marea iubire zbuciumata a unei prietene. Sa ii spunem Dana.

Foto VGstockstudio/ Shutterstock

Dana era cu vreo 4 ani mai mare decat Puf de papadie asta al ei, doctor docent in ursuzenie. Baiatul asta s-a nascut cu o lingura de argint in gura. N-as sti exact sa va spun ce invarteau ai lui, era ceva cu petrol si bani multi drept pentru care traiau intr-o casuta amarata in buricul targului. Trei etaje, saptispe camere, cunoasteti despre ce vorbesc. Casa, de altfel, era impartita in trei apartamente. La parter, ai batrani, inconjurati de mobila veche, masiva, mostenita din familie (si dosita cu strasnicie pe vremea comunistilor). La primul etaj, flacaul cel mare, barbat de nadejde care nu face obiectul acestei povesti. La etaj, in trei camere se lafaia praslea, Puf de papadie al nostru. Artist neinteles de mic, adolescent rebel si adult care a ratat oportunitati pe care altii nici nu le viseaza.

Poveste de viata: Cauta iubirea intai in tine apoi cere de la altii
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: