De ce vreti sa ma faceti sa plang?

De ce vreti sa ma faceti sa plang?

Nu am o concluzie, juriul inca dezbate dar mi-ar placea tare mult sa imi impartasiti parerea voastra. Exista semnul egal intre lacrimi si afectiune? Se poate iubire fara jelanie sau sunt eu defecta pana la capat?

Daca dai buzna peste mine in camera si ma gasesesti calare peste vreo cumatra, in cel mai bun caz tu o sa ridici din spranceana, o sa te buseasca si o sa inchizi binisor usa, imi zicea candva un fost de-al meu. In momentul respectiv, noi eram impreuna de vreo trei luni si ne-a mai rabdat pamantul impreuna inca vreo doua. Nici gand de iubiri patimase pentru care sa imi vina sa sar la jugulare unei potentiale concurente la afectiunea si prohabul domnului.

I-am explicat teoria mea despre plans, asa cum va spun si voua. Face bine, e sanatos dar necesita si un strop de decenta. Ce a inteles maria lui de aici? Ca eu nu sunt geloasa ergo nu plang din cauza lui ergo nu il iubesc. Acum concluzia nu era departe de adevar. Asa e, nu il iubeam si nu l-am iubit niciodata. Dar nici nu mi-a dat sansa sa ajung pana acolo. Cat despre gelozie, e sub demnitatea mea si nu mi se pare dovada de afectiune sanatoasa, ceea ce va doresc si voua.

Am plans din cauza barbatilor si daca o sa va spun sau v-am spus vreodata ca nu, sa nu ma credeti. Ultima data acum vreo doi ani, in bratele unei prietene care ma cunoaste de o viata intreaga si care era ocupata sa imi stearga lacrimile cu o mana si sa imi umple paharul cu vin alb cu cealalta. Am plans, m-am descarcat, am jurat pe ochii mei si pe viata mea ca nu imi mai trebuie barbat, m-am spalat si mi-a trecut.

Cu alta ocazie, atunci cand un alt barbat s-a hotarat dupa perioada de trial ca s-a saturat de mine si ne despartim, mi-a reprosat aproximativ acelasi lucru. Ca el imi da papucii iar eu nu am nici macar bunul simt sa plang. Ma scuzi, incep acum? Adaug si o amenintare, un strop de santaj? E mai bine asa?

Studiul meu in aceasta privinta e destul de limitat, dupa cum bine vedeti. Nu imi e foarte clar de ce asociaza barbatii lacrimile cu afectiunea. Eu, de exemplu, pot sa plang de tristete, desigur. Dar plang uneori de oboseala, alteori de stres, din cand in cand de fericire. In schimb, eu asociez afectiunea cu sinceritatea, loialitatea si respectul. Daca nu iti ofer niciunul dintre lucrurile astea, atunci da, esti in masura sa imi scoti ochii si sa imi reprosezi ca nu tin la tine. Altfel, ii banuiesc de faptul ca unii dintre ei, aia care nu au chiar toate vrabiutele in stol, se simt validati cumva de lacrimile si rugamintile unei femei. Desigur, sunt absolut convinsa si bag mana in foc pentru faptul ca nu au toti barbatii genul asta de satisfactie bolnava. Nu am o concluzie, juriul inca dezbate dar mi-ar placea tare mult sa imi impartasiti parerea voastra. Exista semnul egal intre lacrimi si afectiune? Se poate iubire fara jelanie sau sunt eu defecta pana la capat? Multumesc, Noemi.

Foto prima pagina Alena A/ Shutterstock

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri