Brené Brown este un nume de referință în psihologia modernă. Cărțile sale au adus alinare multora dintre noi, abordând subiecte precum obsesia pentru perfecțiune, eșecul sau rușinea. În toate cărțile sale, Brené Brown vorbește despre forța vulnerabilității umane și ne încurajează să o îmbrățișăm!

Deși este extrem de important să ne cunoaștem și să ne înțelegem pe noi înșine, există un aspect infinit mai important pentru a duce o viață din toată inima: să ne iubim pe noi înșine.

Poţi alege curajul sau poţi alege confortul. Nu le poţi avea pe amândouă!

Iubirea și apartenența sunt întotdeauna incerte.

Lucrul cel mai curajos pe care îl putem face vreodată este să ne asumăm povestea vieții noastre și să ne iubim pe noi înșine de-a lungul acestui proces.

Dacă dorim să trăim și să iubim din toată inima, și dacă dorim să ne integrăm în această lume din perspectiva prețuirii de sine, noi trebuie să vorbim deschis despre obstacolele care se opun fericirii noastre, în primul rând despre rușine, teamă și vulnerabilitate.

Râsul, cântecul și dansul creează conexiuni emoționale și spirituale. Ele ne reamintesc de singurul lucru care contează cu adevărat atunci când ne dorim mângâiere, inspirație, o sărbătoare sau vindecare: faptul că nu suntem singuri.

Definesc conexiunea ca pe energia care există între oameni când aceştia se simt văzuţi, auziţi şi evaluaţi; când aceştia pot da şi primi fără judecată şi când derivă susţinere şi forţă din relaţie.

Cred că atunci când venim dintr-un loc care spune ‘sunt suficient’, atunci încetăm să mai țipăm și începem să ascultăm, devenim mai buni și mai blânzi cu oamenii din jurul nostru și suntem mai buni și mai blânzi și cu noi înșine.

A iubi pe cineva foarte mult, a crede în ceva cu toată inima ta, a celebra un moment care a trecut, a te angaja în totalitate într-o viață care nu vine la pachet cu garanții – acestea sunt riscuri care implică vulnerabilitatea și adesea durerea. Dar învăț că a recunoaște și a te îndrepta către disconfortul vulnerabilității ne învață să trăim cu bucurie, recunoștință și grație.

Nostalgia este și ea o formă periculoasă de a face comparații. Gândiți-va cât de des ne comparăm viețile cu o amintire pe care nostalgia a editat-o atât de mult încât nu a existat niciodată cu adevărat.

Featured foto by Bogdan Sonjachnyj via Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: