Setari Cookie-uri

Fenomenul Michelangelo în cuplu: arta susținerii și a înțelegerii în doi

V-ați gândit vreodată cum ați fi într-o formă ideală? Dacă toate calitățile le-ați putea alege apăsând un buton, ce anume ați alege să fiți? Practic cum vă vedeți acest „eu interior” la modul ideal?

Unii dintre noi poate adoră aventura, dar nu au timp pentru astfel de lucruri, alții poate adoră călătoria sau cititul, poate visează la activități mai complicate care necesită atât timp, cât și alte resurse și astfel nu reușesc să devină cine visează să fie sau măcar să încerce să își împlinească visurile.

Aici intervine fenomenul Michelangelo în cuplu. Dar de ce tocmai acest nume celebru?

Acest extraordinar artist vedea sculptura ca pe o oportunitate de a elibera o imagine ideală din blocul de piatră pe care artistul îl lucrează. Identificând întâi care anume sunt trăsăturile ideale, mai departe artistul îndepărtează pur și simplu piatra ce acoperă opera în sine.

Ei bine, toată această teorie se aplică în relațiile de cuplu atunci când cei doi parteneri se susțin reciproc în descoperirea „eului ideal”. Chiar dacă nu întotdeauna ne manisfestam ca ceea ce am dori să fim, totuși, proiectându-ne imaginea ideală reușim să stabilim mai clar direcțiile în viață și ce anume ne aduce împlinirea.

Citește și:

Într-un cuplu, acest drum poate să devină mai ușor de parcurs, dacă partenerul ne susține în atingerea propriilor idealuri sau măcar în încercarea de a le experimenta, identificând astfel dacă acel „eu ideal” la care visam este cu adevărat ceea ce ne dorim.

Fenomenul Michelangelor in relatie Foto: De la Song_about_summer/ shutterstock.com

Astfel că fenomenul Michelangelo într-un cuplu constă în toate acele acțiuni pe care le facem pentru a „sculpta” personalitatea noastră și a celui drag, pentru a ne împlini visurile și pentru a avea o relație împlinită, susținută de o comunicare eficientă.

Încurajarea partenerului în a face ceea ce își dorește sau, cel puțin, omiterea descurajării acestuia poate aduce multe bile albe în cuplu.

Citește și:

Partenerii care se susțin reciproc dobândesc o serie de beneficii personale și relaționale. Aceștia se simt ascultați, înțeleși și acceptați, își dezvăluie vulnerabilitățile, își comunică visurile și blocajele, au curajul să ceară și să vadă în celălalt suport, ajutor. satisfacția înaltă pe care o resimt partenerii influențează în mod pozitiv obținerea principalelor obiective personale ale celor doi.

Astfel că timpul petrecut în doi capătă și o notă practică, programul cuplului devine mai organizat, responsabilitățile se împart între cei doi parteneri și totul devine mai ușor, iar rezultatele încep să apară. Citește continuarea în pagina 2 >>

Vizionare placuta


Kudika
2 Martie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.