Diferența de vârstă dintre cei doi parteneri de cuplu poate avea o serie de avantaje, dar și dezavantaje. Acestea pot varia în diferite etape ale vieții și este important ca cei doi parteneri să se înțeleagă reciproc și să știe ce așteptări să aibă unul de la celălalt.
Și sexualitatea este diferită. Desigur, declinul sexual apare după vârstă de 45-50 de ani, însă cu siguranță până la această vârstă au loc multe schimbări. Un partener matur prezintă alt comportament sexual, poate mai echilibrat, fără unele probleme specifice vârstei tinere.
Sigur că aceste avantaje pot să apară în orice cuplu, indiferent de vărsta, mai sus vorbind doar de o probabilitate mai mare.
Care ar fi dezavantajele între doi parteneri cu diferența mare de vârstă între ei?
Toate relațiile sunt puse la încercare în diferite etape ale evoluțiilor lor, așadar probleme vom întâlni în orice cuplu.
În cazul relațiilor dintre parteneri cu diferențe de vârstă mare, un prim dezavantaj face referire la gradul de maturizare al celor doi, putând exista discuții în contradictoriu, diferențe de opinii și critici aduse celui mai puțin responsabil.
Apar apoi diferențe de generații, dar și privind diverse patologii caracteristice vârstei.
Însă, atunci când fiecare are grijă de el, adoptă un stil de viață sănătos, aduce un plus de bine cuplului prin echilibrul său atât ca sănătate, cât și psihic și spirtual.
Sursa foto articol: Lorena Fernandez/ shutterstock.com