Dacă nu s-ar reduce majoritatea dintre actele noastre la o participare meschină, într-un imaginar concurs de orgolii, am fi scutiți de multă suferință inutilă acum și de-a lungul vieții.
Dacă nu am pune, mai presus de sentimente, egoul personal, am fi mai devreme și mai mult fericiți.
Dacă nu am alerga după cineva doar pentru că pare inaccesibil, iar tentația fructului oprit nu ne-ar fura mințile, am înțelege că nu este nimic mai presus de iubire și că orgoliile nu sunt decât biete cârpe în vânt, incapabile să ne îmbrace sufletul, așa cum o face împlinirea în brațele celui/celei iubit/iubite.
Dacă am renunța la mândria prost înțeleasă și în loc să ne încăpățânăm berbecește, în semn de răzbunare, în timp ce sufletul plânge în genunchi, am întâmpina cu bucurie fiecare dar, atunci, cu siguranță, din și așa număratele ore ale vieții, pe majoritatea le am putea trăi cu adevărat.
Dacă ai ignora tentația mișelească pe care orgoliul ți-o servește fierbinte și ai refuza prețul exorbitant pe care trebuie să-l plătești pentru câteva clipe de iluzoriu triumf, ai înțelege mai multe din tot ce i se întâmplă și ai avea nevoie de mai puține lecții. Cu alte cuvinte, de mai puțină durere, de mai puțin chin…
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro
Foto prima pagină Golubovy/ Shutterstock