Mi-a spus că nu mai vrea să facem dragoste. M-am întrebat dacă încă mai sunt femeie

Nu pentru că a spus „nu”, ci pentru că, dintr-o dată, altcineva a spus „nu” — și acel cineva e bărbatul lângă care ai stat, ai iubit, ai construit. Și, mai ales, ai așteptat să fii văzută.

Nu mi-a zis cu ură. Nu cu blazare. Nici măcar cu dispreț. A fost un „nu mai vreau” aruncat în mijlocul unei conversații despre cumpărături, aproape casual, aproape ca și cum vorbea despre o ciorbă care s-a sărat prea tare. Iar eu am rămas cu lingura în mână și cu întrebarea aceea crudă, mută, care mi-a mușcat carnea din interior: Mai sunt eu femeie?

Nu era vorba doar de sex. Era despre acel spațiu dintre două trupuri care cândva se căutau fără să-și spună nimic, iar acum abia se ating în somn. Despre felul în care îți strânge mâna — nu de dor, ci ca pe un gest automat. Despre cum te privește: nu cu poftă, nu cu dragoste, ci cu o distanță pe care n-o poate explica. Sau nu vrea.

Am început să-mi privesc corpul cu ochii lui. Cu dezinteres. Cu o rușine care nu venea din mine, ci din absența dorinței lui. M-am întrebat dacă m-am schimbat. Dacă am greșit. Dacă am fost prea mult. Sau prea puțin. Am început să-mi contabilizez ridurile, să-mi inspectez coapsele, să-mi amintesc de perioada în care îmi spunea că sunt „cea mai frumoasă femeie din lume” și să mă întreb dacă a mințit atunci… sau doar spune adevărul acum, în tăcere.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

foto prima pagină Oksana Tkachova/ Shutterstock

Noemi
15 Iunie 2025

Urmareste-o pe Noemi

Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...