De ce mă simt mereu atrasă de bărbați inabordabili? Răspunsul la care nu mă așteptam

Atracția ca ecou al rănilor vechi

Adevărul crud e că nu ne atrag bărbații indisponibili întâmplător. Mintea noastră inconștientă caută familiarul, nu fericirea. Iar dacă în trecutul nostru — în copilărie sau în primele iubiri — am învățat că iubirea vine la pachet cu incertitudine, cu lipsă, cu distanță, atunci exact asta vom căuta ca adulți. Nu pentru că ne place suferința, ci pentru că vrem să reparăm o rană veche. Vrem să dovedim, fără să ne dăm seama, că de data asta putem fi suficient de „bune” pentru ca cineva greu de iubit să ne aleagă.

Atracția față de bărbații inaccesibili e adesea un joc inconștient între trecut și prezent. Nu te îndrăgostești de el, ci de ideea de a fi în sfârșit aleasă de cineva care seamănă cu cei care cândva te-au rănit. E o formă de repetiție a traumei, o încercare tăcută de a schimba finalul unei povești vechi.

Magia respingerii și adrenalina incertitudinii

Un bărbat care nu se oferă complet devine imediat un teren de mister. Mintea se activează, ego-ul se simte provocat. Apare adrenalina — acea chimie pe care o confunzi cu iubirea. Fiecare tăcere a lui te face să te gândești și mai mult la el, fiecare absență te face să-l dorești și mai intens. E paradoxul emoțional al femeilor care iubesc intens: cu cât sunt ignorate, cu atât se implică mai tare.

Creierul funcționează ca un laborator de dopamină. Lipsa răspunsului activează aceeași zonă responsabilă cu dependențele — exact ca atunci când aștepți un mesaj, un like sau un semn că nu te-ai înșelat în privința lui. De aceea, bărbatul inaccesibil devine un drog emoțional: îți dă puțin, dar acel puțin e suficient să te facă să vrei tot.

Sindromul salvatoarei și iluzia controlului

O altă explicație subtilă ține de nevoia de control. Femeile care au fost neglijate emoțional învață devreme să „repare”. Cred că dacă oferă mai multă grijă, mai multă înțelegere, mai multă iubire, pot transforma pe cineva. De aceea, un bărbat rece devine o provocare. Nu îl vezi așa cum e, ci cum ai putea să-l faci să devină.

Sindromul salvatoarei se activează rapid: „dacă reușesc să-l fac să se deschidă, înseamnă că merit dragostea lui”. Dar iubirea nu e un test de rezistență. Nu e nevoie să te epuizezi ca să fii aleasă. Când trăiești din dorința de a fi validată prin schimbarea altuia, pierzi exact ce e mai prețios — libertatea de a fi tu.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

sursa: pexels.com

Alma
12 Noiembrie 2025

Urmareste-o pe Alma

Alma se numără printre primele cititoare Kudika și a crescut în același timp cu noi. S-a alăturat echipei redacționale sub formă de colaborator pentru că vrea să împărtășească din...