Mersul la serviciu, desi este o chestiune de rutina, trebuie in mod obligatoriu sa fie dublat de o tinuta corespunzatoare care sa se conformeze statutului angajatului. Este un lucru deja dovedit acela ca o tinuta ireprosabila aduce benificii atat angajatului cat si firmei sau institutiei in ansamblu, contribuind la ridicarea standardelor indeosebi in zona de PR. Cu toate acestea se pare ca romanul nu mai opereaza o distinctie clara intre tinuta casual, de strada, lejera si comoda, care ii minimalizeaza prestigiul, si vestimentatia office, eleganta dar si restrictiva intr-o anumita masura si tinde sa extinda uzul primei in ambele situatii.
Nu mai sunt in voga secretarele cu decolteu interminabil in care privirea inofensiva a sefului sa se scufunde iremediabil, nici angajatele cu pulpitele la vedere acoperite minimal de o fustita cu o crapatura generoasa. Desi ar putea fi considerate un deliciu vizual nu prea se mai intalnesc. Se pare ca se doreste o deplasare a accentului de pe aparenta pe competenta. Cati profesori mai au tinuta aceea rigida care inainte era sinonima cu decenta? Majoritatea au adoptat stilul streetwear inadecvat activitatii de predare in scoli si care uneori le poate stirbi masiv autoritatea in fata elevilor care speculeaza si cele mai insignifiante detalii vestimentare ale dascalului. Nici multi dintre profesorii universitari nu fac abatere de la aceasta noua tendinta si renunta la costumele rigide in favoarea unor tinute banale, neinteresante, pornind probabil de la premisa ca „Nu haina face pe om” desi o prima impresie favorabila porneste de la aspectul exterior ingrijit. Aceasta prima impresie este de cele mai multe ori decisiva deoarece un aspect neglijent poate anula dorinta de a-i cunoaste fondul real al personalitatii si competenta persoanei respective.