Blog kudic: Cum am incercat sa fiu Barbie si nu mi-a iesit

Cu exercitiile o lasasem mai moale avand in vedere ca mergeam atat de mult pe jos, carand geanta cu laptopul si cartile imense pentru scoala si ca in unele zile mancam doar 500 sau 600 de calorii. Bineinteles ca am avut si cateva momente in care am “scapat” la dulciuri. Am razuit cu cutitul ciocolata de pe 3 biscuiti si m-am simtit atat de vinovata incat mi-am dublat sesiunea de cardio. Erau insa si zile in care ma trezeam si aveam senzatia ca picioarele mele sunt parca mai groase si atunci intram intr-o panica incredibila, dar erau si acele momente din cabina de proba in care am “incaput” pentru prima data in viata mea intr-o perechie de pantaloni XS, si in spatele perdelelor, ferita de privirile oamenilor, am sarit in sus de bucurie si m-am simtit mai fericita ca niciodata. Si asta era explicatia pe care o dadeam oricui ma intreba de ce exagerez atat de tare cu (ne)mancarea : “Stiu ca pare superficial, dar starea mea de bine si de echilibru depinde de aceste cateva kilograme in plus sau in minus”. Imi dadeam ochii peste cap atunci cand auzeam spunandu-mi-se ca nu am fost niciodata grasa, nici macar plinuta sau pufoasa si nu ma mai oboseam sa repet ca pentru mine orice nu este foarte slab este urat.

Acum 5 saptamani, incercam sa fac exercitiile insa nu reuseam sa ridic mainile. Ma simteam sleita de puteri. Cu degetele tremurandu-mi incontrolabil, am deschis dulapul in care stiam ca Hannah, colega mea de apartament tine dulciurile si am luat borcanul cu unt de arahide. Mi-am spus ca trebuie sa iau o lingurinta pentru a capata putina energie cat sa pot face macar niste abdomene. Peste o jumatate de ora stateam pe jos, in bucatarie, plangand in hohote si formand numarul de telefon al mamei. Mancasem jumate de borcan si ma durea burta, mai tare de vinovatie si de panica decat de la grasimea din el. Mama stia ca se va ajunge aici. Mi-a spus ca din pacate prevazuse acest lucru de cand ma privise cum scoteam prunele din galusti dar ca nu-mi spusese nimic pentru ca as fi acuzat-o ca e nebuna si mi-as fi vazut de regimul meu sanatos de viata. Ii auzeam vocea in receptor si simteam cum i se frange sufletul de tristete ca trebuie sa purtam aceasta discutie, dar ca de obicei reusea sa ma linisteasca.

---