Femeia alfa si barbatul omega

Femeia alfa si barbatul omega

Iubesc un om de nimic

“Femeia alfa si barbatul omega” nu este o poveste de dragoste cu doi oameni care inseamna totul unul pentru celalalt. Este doar povestea mea, a unei femei indragostita de un barbat schilodit sufleteste de o boala crunta. Iubitul meu sufera de lenevita cronica.

Cand l-am cunoscut eu, eram inca necoapta. Capul meu era sucit de toate tenatiile unui oras mare, eu traind pana atunci undeva in provincie. Eram anul I de facultate, incepusera sa mi se iveasca si mie cornitele de domnisoara. El e mai mare decat mine cu aproape 8 ani. Nu mi s-a parut cine stie ce diferenta si nu am tinut cont de ani. Comparativ cu baietii din orasul meu, el parea un barbat adevarat, stapan pe el si pe viitorul lui. Am spus parea.

Pana atunci nu reusise sa termine nicio facultate desi incepuse vreo 3. Intai a fost Facultatea de litere insa a renuntat in anul doi. Cum zicea el, avea nevoie sa se “regaseasca”.

S-a regasit batand tara in lung si in lat, fiind angajat la niste studiouri de productie celebre de pe langa Bucuresti. Cara fire, baga in priza si ocazional, se tine cand de-o sticla cand de vreo domnisoara dintre figuranti si figurante.

Era insa o munca grea. Oamenii de la filmari faceau planton si cate 18 ore, de la 4 dimineata prin frig si zloata. Oh, Doamne, mult sub nivelul stimabilului cu pretentii de ‘ntelectual!

Apoi s-a gandit sa incerce la Stiinte Politice! A terminat-o cu galanteria literara, acum se vedea revolutionar. Spre marea lui surpriza, profesorii au avut pretentia ca domnul student sa citeasca toate materialele primite, sa vina la cursuri, sa participle activ la discutii cu argumente sanatoase. Prea mult pentru el! Toti profesorii erau pedanti, toti colegii semidocti. Eu cred ca erau strugurii acriti.

De la atata activitate academica obositoare, s-a gandit ca are nevoie de o alta pauza si s-a intors in satul natal unde a trait multumesc, bine, cativa ani pe spinarea parintilor. Era copil facut la batrenete, singurul, cand deja bietii oameni isi pierdusera orice speranta de a mai avea un urmas. De aceea, tineau la el ca la ochii din cap si ii acceptau toate ifosele.

Erau oameni simpli, de la tara, plini de mandrie ca baiatul lor ajunsese domn la oras. Cum sa-l puna pe el sa munceasca la sapa, ca sa-si strice manusitele de domnisoara? Ei insa roboteau de dimineata pana seara. Aveau ceva pamant si trebuia muncit, altfel se faceau de ras in sat ca e ogorul plin de buruieni.

Noi ne-am intalnit intamplator, asa cum se intampla intotdeauna, prin prieteni comuni. Avea un aer tare boem. Era imbracat intr-un costum de inspiratie indiana. O camasa lunga, mai jos de sale, albastra, cu broderie la gat si pantaloni albi de in.

sursa foto: shutterstock

Cand mi s-a prezentat, a spus ca e “Radu si atat”. Era proaspat inscris in anul I la o facultate particulara de (aproximativ) filosofie. Va sa zica, nu mai era nici revolutionar, era ganditor.

Traia intr-un apartament pe Mosilor impreuna cu alt trei neispraviti ca si el. Se intretinea din banii parintilor si din ce jecmanea de pe la prieteni. Domnului filosof ii pica rangul daca ar fi pus mana sa munceasca. S-a uitat de sus la mine cand i-am spus ca stau la camin si lucrez la sfarsitul de saptamana.

Ziua faceam promotii in magazinele mari, noaptea lucram ca ospatarita intr-un club. Abia asteptam sa vina ziua de luni, ca sa pot prinde macar cateva ore de somn. Mi se parea ca oricum ii impovaram mult pe ai mei de acasa cu studentia mea din Bucuresti. Cum era sa le cer bani in plus?!

Vizionare placuta


Kudika
17 Aprilie 2013
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri