Sindromul Scarlett O'Hara: Ma indragostesc de barbati pe care nu-i pot avea

Urmatorul barbat de care m-am indragostit pana peste cap era in prag de insuratoare. Frumos de pica, destept de picam eu, tandru si un actor de nota 10. Nu stiu de ce si-a tocit nervii si coatele in Facultatea de drept cand ar fi iesit din el un mare actor. Parca avea ceva din Clark Gable. Sau cel putin asa imi inchipuiam eu cu mintea mea de femeie indragostita. Faptul ca era in pregatiri pentru nunta il facea cu atat mai interesant.

Nu m-am gandit niciodata prea tare la asta. De fapt, nu ma gandeam la nimic altceva mai departe de a doua zi. Petreceam foarte mult timp unul in compania celuilalt, adusi impreuna de un proiect profesional comun. Era insa imposibil de stat cu noi in acelasi birou.

Tensiunea sexuala plutea in aer de o puteai taia cu cutitul. Una dintre colegele mele de munca stia de pasiunea mea nebuna pentru barbatul asta si imi spunea de multe ori ca se simte jenata sa se uite la noi doi cand munceam. Zicea ca era ca si cum ne-ar fi spionat pe gaura cheii cand faceam sex desi nu ajunsesem acolo. Inca. Dar si cand am ajuns, sa te tii maraton sexual! De la munca de birou, am ajuns sa ne muncim pe podea si de acolo la mine acasa.

Am tinut-o asa vreo jumatate de an, pana aproape de nunta lui. Stiu ca e pacat, intr-o zi karma o sa aiba grija sa platesc asta cu varf si indesat dar atunci nu gandeam cu capul.

Stiam ca lucrurile dintre noi nu puteau merge mai departe de atat dar traiam fiecare secunda pe care o aveam alaturi de el asa cum tragi ultima gura de aer proaspat din viata. Stiam ca pentru el eram ultima nebunie inainte sa intre in lumea placerilor domestice. La fel de bine stiam insa ca pe nimeni, niciodata n-am iubit asa cum l-am iubit pe asta.

N-am vrut niciodata mai mult decat mi-ar fi putut oferi si nici nu am indraznit sa ii cer vreodata ceva in plus. Ma simteam oricum suficient de vinovata fara sa fac vreo presiune asupra lui. Nu e corect, nu e cinstit, dar nici nu sunt femeie usoara plecata la vanatoare de barbatii altora. In apararea mea, m-am indragostit de nu mai stiam nici cum ma cheama.

In mintea mea totusi, in partea aia infima in care mai functiona o doza de ratiune, imi spuneam ca asta nu este barbatul pentru care sa merite sa ma lupt. Chiar daca prin absurd, m-ar fi ales pe mine, cred ca soarta m-ar fi facut sa-mi para rau de acest lucru si nu as fi putut trai cu un regret atat de profund. El era alaturi de femeia pe care o iubea (teoretic) de vreo trei ani si totusi o insela fara mila. Daca eu eram femeie usoara, el ce se cheama ca era?

S-a terminat totul, asa cum era de asteptat. Am bocit vreo doua zile, de la cununia civila si pana la ciorba de potroace. Apoi am inchis totul intr-un sertaras al mintii mele, acolo unde imi tin cele mai pretioase amintiri, cele mai vulnerabile momente si cele mai vinovate placeri. Am aruncat cheia si am refuzat sa-mi aduc aminte. Cred ca vina si durerea m-ar coplesi.

Nu pot sa ma mai gandesc la asta acum pentru ca as innebuni. O sa ma gandesc la asta altadata. In definitiv, si maine e o zi.

foto prima pagina depositphotos

---