Ajutor! Vreau sa iubesc!

Ajutor! Vreau sa iubesc!

Sa ne cautam iubirea si sufletul pereche. Dar daca nu le gasim?

De mici copii suntem invatati ca iubirea este cel mai natural lucru din lume, cel mai de pret sentiment si emotia care poate schimba pana si istoria. Tocmai de aceea, toti ne asteptam ca la un moment dat in viata sa intalnim marea dragoste si sa fie la fel de simplu si de natural ca aerul pe care il respiram. Dar daca nu e asa? Daca oamenii care sunt iubiti si care pot iubi sunt determinati prin cine stie ce gena ascunsa, nedescoperita nici macar de cercetatorii britanici?

In definitiv, nu avem toti ochi verzi si nici nu mergem toti in aceeasi maniera. De ce am sti toti din instinct cum sa iubim si sa ne lasam iubiti? Iar daca nu putem sa facem asta pentru ca nu avem inclinatia, dispozitia sau gena necesara, ne face acest lucru mai putin oameni?

Exista o legenda veche care spune ca oamenii, candva, aveau patru maini, patru picioare, doua capete si o singura inima. Gelosi pe fericirea dintre ei, zeii au decis sa ii separe si le-au harazit oamenilor sa se caute neincetat pana cand isi vor gasi jumatatea. Aceasta este mitul care explica sufletele pereche. Oricat de mult ne-ar placea sa credem, ramane pana la urma doar o poveste, una care da speranta dar poate ar fi mai drept sa evaluam corect realitatea si sa nu ne agatam de sperante in lucruri care ar putea sau nu sa se intample.

Inainte de a ne pune problema daca toti suntem facuti pentru iubire, trebuie sa discernem un pic intre felurile diferite de dragoste care exista. Intr-un fel ne iubim familia, in altul ne iubim prietenii, simtim complet altfel iubirea pentru animalele de companie si percepe fiecare in felul sau sentimentele romantice.

foto shutterstock ruj rosu

In ciuda miilor de carti scrise despre dragostea adevarata, cu greu poate defini cineva in cuvinte cum se simte iubirea. Poti descrie cum se simte vantul, de exemplu, sau cum se simte tristetea dar cum poti capta in litere si sunete cum se simte intr-adevar dragostea. Si daca am reusi sa formulam o definitie concreta, cu siguranta ca n-ar exista doi oameni care sa o simta la fel. Atunci de unde stim ca e iubire adevarata?

La varsta mea, si probabil e irelevanta pentru ca, nu-i asa, dragostea nu are varsta, toti prietenii mei sunt invariabil casatoriti cu marile lor iubiri. Invariabil. Stiu, toata lumea imi spune sa am rabdare pentru ca o sa iubesc si eu la un moment dat pe cineva atat tare incat o sa-mi fuga lumea de sub picioare de atata dragoste si o sa se mai opreasca doar la starea civila.

Nu e vorba ca nu am incercat, pentru ca am incercat si la un moment dat aproape m-am convins ca iubesc. Inca un pic si ajungeam sa cred si eu. Dar ma uitam la el apoi ma intrebam daca asta este omul langa care eu vreau sa imi petrec restul zilelor si rasuna din mine un NU hotarat. De fiecare data cand spuneam „si eu te iubesc”, o spuneam pentru ca nu stiam ce altceva sa spun. Multumesc? Stiu? Sanatate, sa iti fie de bine? Ce scrie in codul bunelor maniere ca e politicos sa raspunzi atunci cand cineva iti spune ca te iubesti iar tu nu simti acelasi lucru si simti ca adevarul l-ar schilodi sufleteste?

Am cautat iubirea in toate locurile posibile si imposibile. Recunosc, mi-am cautat iubirea mea in iubirile altora dar acolo era cel mai putin probabil sa se afle. Acolo probabil nu se afla niciun fel de iubire daca domnul a fost suficient de lejer incat sa ma lase sa caut timp de vreo doi ani de zile si doamna a fost suficient de speriata incat sa nu ma intrebe nici daca negri mi-s ochii in timp ce-l tineam ocupat pe barbata-su.

Am incercat sa imi gasesc iubirea in personaje din carti pe care le proiectam asupra barbatilor pe care ii intalneam. Intotdeauna gaseam omul din spatele povestii si nu masca inchipuita de mine, drept pentru care bateam in retragere si imi innoiam stocul de carti.

Am incercat sa imi gasesc iubirea peste mari si tari, intretinuta de mailul aprinse si telefoane care durau cu orele insa cel mai mare farmec al unei astfel de relatii s-a dovedit a fi distanta. Boala jucariei pe care nu o poti avea si cand o obtii in cele din urma, te plictisesti repede de ea.

Mi-am cautat iubirea in firi incompatibile cu a mea pentru ca citisem eu ca extremele se atrag. Functioneaza la magneti, nu si la oameni.

Mi-am cautat iubirea in tavaliri rapide de-o noapte, poate-poate o fi ca-n filme si se aprinde mai mult decat o pasiune trecatoare. A fasait ca un balon de aer cald.

Mi-am cautat iubirea in barbati mai mari decat mine, in barbati mai tineri decat mine. Nici unii, nici ceilalti nu au reusit sa ma lamureasca, dom’le, cum vine treaba asta cu sufletul pereche. Nu spun ca problema e la ei si barbatii sunt toti niste magari fara pic de respect, consideratie, independenta, coloana vertebrala si suficient sange in instalatie incat sa le functioneze capul si capusorul in acelasi timp. Desi descrierea se potriveste manusa pentru unul, doi dintre ei.

Poate ca nu e momentul inca, poate ca nu sunt pregatita, poate ca mai am de asteptat. Nu zic ba! Spun doar ca poate unii dintre noi nu sunt echipati de la natura cu acel miez care declanseaza aceasta tulburare violenta a simturilor si a emotiilor. Poate ca nu suntem toti facuti sa functionam in echipa de doi si ne descurcam mai bine individual. De ce ar fi dragostea o cerinta obligatorie de bifat pe lista fiecaruia dintre noi?

Imi doresc sa iubesc, cred. Desi nu stiu exact cum se face asta. Si cred ca nu e gresit sa iau in calcul ipoteza ca unii dintre noi nu sunt facuti sa isi intalneasca sufletul pereche. Nu e o realitate demonstrata, e o teorie. Si poate, doar poate, viata nu e chiar asa pustie cand treci prin ea de unul singur si poti functiona perfect normal, poti face lucruri semnificative pentru tine sau pentru altii si fara o verigheta pe mana sau o jumatate de pat ocupata permanent.

Ajutor! Vreau sa iubesc!

Vreau sa iubesc?

foto prima pagina shutterstock ochelari de soare

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri