Nu merit sa fiu fericita

O sa-mi treaca. Ma enerveaza si pe mine cinismul cu care spun asta, dar o sa-mi treaca. Singura problema este ca eu nu pot sa las in urma lucrurile pe care nu le inteleg. Mi-e greu sa trec peste, atunci cand lucrurile nu sunt lamurite.

Am incercat de zeci de ori sa o rup cu el. M-am reintors de fiecare data, s-a reintors de fiecare data. Dintr-o mie de motive. Desi nu am acea senzatie de "suflet pereche", simt ca el poate sta langa mine. Simt ca e suficient de puternic, incat sa inteleaga si sa accepte ca si eu sunt puternica, sa inteleaga ca nu-i apartin si ca eu apartin doar muncii mele.

Stiu ca e suficient de intelept incat sa nu se gandeasca vreodata ca unul din noi e superior celuilalt sau sa sufere ca eu castig mai multi bani ca el. Simt ca el e omul care poate sa-mi inteleaga independenta si nevoia de libertate. Toate aceste apucaturi ale mele de care majoritatea barbatilor fug. El nu. El e mult prea sigur pe el ca sa-si faca astfel de griji.

Momentan, nu ne vorbim, pentru ca eu, macinata in continuare de toate aceste ganduri, am starnit o noua ruptura intre noi. Imi spun pentru a mia oara ca nu mai pot continua asa cu un barbat cu care nu am o relatie cu adevarat. Exista un raport intre noi, o jonctiune interumana, o pseudorelatie, nu stiu cum as putea sa-i spun exact. Fac parte din viata lui, dar nu fac parte din viata lui. Si poate ca e cazul ca aceasta ruptura sa fie si ultima. Stiu, ma imbat cu apa rece.

Singurul gand care ma sperie acum e acela ca noi doi am fi putut sa nu ne cunoastem vreodata. Si asta pentru ca astfel nu as fi aflat cum e sa te simti desavarsit, deoarece asa m-a facut el sa ma simt. Insa stiu ca e o greseala sa continuam. Toate astea nu duc niciunde. Poate ca si sa inchei aici toata povestea asta e tot o greseala. Insa e singura pe care mai sunt dispusa s-o fac...

Alina

---