Dragoste virtuala

Ma implicasem total in acest joc al fanteziei si al emotiilor virtuale. Imi povestea atat de multe lucruri fascinante, imi facea complimente nenumarate si imi spunea ca atunci cand voi veni la el, in Barcelona, ma va duce in cele mai minunate locuri din lume. Cautasem poze cu Barcelona, era intr-adevar un loc feeric, boem, romantic si, sincer, ajunsesem sa visez in fiecare clipa la intalnirea cu el.

Semnele mele de intrebare au inceput sa apara in momentul in care l-am rugat sa-mi trimita o poza cu el. Vroiam sa asociez toate acele sentimente pe care incepusem sa le am, in mod bizar si neasteptat, cu o anumita persoana, cu o imagine. Incercam sa ma pregatesc, sa nu mi-l imaginez ca pe printul din vis, ci ca pe un om normal, poate chiar cu un defect, doua… Mi se parea anormal ca la varsta, inteligenta si modul lui de a aborda o femeie sa fie singur, mai ales ca nu era la facultate si nu avea cine stie ce obligatii. Imi spusese ca lucreaza ca freelancer “in mai multe domenii”, exact asa s-a exprimat, fara sa-mi dea prea multe detalii. Dar si eu eram orbita, la inceput nu simteam nevoia sa-l interoghez in legatura cu ocupatiile sau profesia lui, asa ca asupra acestui domeniu plutea un oarecare mister. Ideea e ca avea mult timp liber si era single. Cand i-am cerut o poza, cat de mica sau neclara, mi-a spus ca nu are pe acel calculator si ca urmeaza sa-si faca una sau doua, pentru mine.

Dupa cateva zile, au venit si pozele cu el – erau destul de neclare si intunecate, iar mie mi se parea ca nu e acelasi tip in toate pozele. Adica, erau cateva poze cu el in picioare, iar acel barbat nu semana perfect cu barbatul din pozele de aproape. Am rugat cateva prietene sa se uite si ele si sa-mi spuna parerea lor. Speram ca sunt eu paranoica sau ca nu vad bine si ca totul era perfect. O prietena a luat pozele si le-a prelucrat cumva cu Photoshop, ajungand sa le mareasca si sa le faca un pic mai clare: era evident, nu era acelasi barbat in toate pozele. Mi se parea ciudat, iar eu ma simteam neputincioasa si dezamagita. Am inceput, impreuna cu prietenele mele, sa cautam pe net mai multe informatii despre Dan. Am reusit sa-i spargem adresa de mail, dar acolo am descoperit ca eu eram singurul lui contact. Deci, clar, era o adresa fictiva… nu cea principala. Era din ce in ce mai ciudat, sa va dau un exemplu banal: intr-o seara, mi-a spus ca ploua la el in oras, asa ca am luat de pe un site numarul de telefon al unui hotel oarecare din Barcelona si am sunat, spunand ca vreau sa rezerv o camera, si i-am intrebat daca acum ploua la ei. Mi-au spus, asa cum eram aproape sigura ca se va intampla, ca nu, din contra, era prea cald. In fine, incepusem sa-mi dau seama ca existau tot felul de neconcordante intre anumite lucruri pe care mi le spunea.