Scrisoare de despartire

Am ignorat cu desavarsire orice avertisment, ca lucrurile ar putea aluneca pe o panta pe care nu as putea carmi atat de bine incat sa ajung la finish nesifonata. Nu vroiam decat sa ma distrag, sa ma bucur de moment fara a stii cum va arata ziua de maine.

Si am decis sa te vad. Sa aflu daca erai asa cum mi te inchipuiam, vroiam sa vad cum ma privesti cand te oglindesti in ochii mei, sa stiu daca ma va traversa un fior de emotie atunci cand iti voi rosti numele. Vroiam sa simt ca traiesc cu intensitate, si a te cunoaste mi s-a parut cea mai elocventa metoda de a o face. Cu bune si cu rele. Nu aveai cum sa ma dezamagesti, atata timp cat nu asteptam nimic de la tine. Nici macar sa fi tu barbatul acela pe care il construisem in imaginatie, sa iti asumi rolul in care te distribuisem in serile si noptile in care vorbeam de toate si nimic. Dar nu puteam trece mai departe fara sa stiu cine esti.

Priveam absenta furnicarul din jurul meu, in timp ce asteptam cu nerabdare imbarcare. In sfarsit ma intorceam acasa. Simteam cum pulsul imi creste cu fiecare minut ce ma apropia de casa. De sosire. Eram incantata si nesigura totodata, imi luasem bilet dus intors pentru ca nu eram convinsa ca revenirea estea cea mai inspirata alegere. Dar trebuia sa aflu. Mai zburasem de 50 de ori cu avionul inainte, dar acum era diferit. Mi s-a parut ciudat anuntul insotitoarei de zbor care ne ura bun venit in acest oras la care renuntasem, pe care ea si eu in sinea mea il numeam totusi acasa. Desi intram in ultima luna de toamna, era cald la Bucuresti, si prima adiere de vant ce mi-a ravasit parul m-a facut sa ma cutremur de placere.

---