Nu stiu cum se cheama ceea ce sunt eu

Nu te complici cu planuri de viitor, nu te lupti pentru fiecare pas care duce la implinirea marelui tau vis. Lasi pur si simplu totul sa se petreaca de la sine, lasi viata sa curga in ritmul ei, si-ti urmezi destinul fara sa incerci sa-l influentezi. E cel mai usor. Iar asta cred ca ma duce la concluzia ca ceea ce sunt eu se numeste lenesa. Sau poate doar prea obosita, satula.

Nu ma complic cu valori de viata, morala, cinste, rusine. Nu ma lupt cu propriile impulsuri incercand sa le stapanesc pentru ca nu e frumos sa fac ceea ce-mi vine sa fac in clipa respectiva. Parca n-as trai in civilizatie. Desi lumea asta, daca iei in calcul cate se intampla si cat de cruzi pot fi oamenii, e departe de a putea fi numita civilizata. Dar n-am de gand sa fac o analiza a acestei lumi atat timp cat nu sunt in stare sa fac o analiza a propriului meu suflet. As putea s-o fac. Am terminat psihologia. Am un masterat si eram pe punctul de a-mi lua si doctoratul. Apoi totul s-a pierdut. Nu stiu cum. Nu stiu ce s-a intamplat. Nu vreau sa-mi cercetez amintirile, sa-mi analizez visele, sa aflu ce a fost. Ce-a fost a fost si nu mai poate fi schimbat. Si nu sunt curioasa sa aflu ce vine. Nu azi, in orice caz. Azi merg la plaja.

O poveste scrisa de Andreea

---